Ce să faci când crezi că un băiat este îndrăgostit de tine şi nu ia iniţiativa?


Eşti sigură că băiatul este îndrăgostit?

Când am citit acest mesaj soţiei mele, ea a întrebat: «Dar oare este sigură această fată că băiatul este îndrăgostit de ea?» şi mi-a povestit un caz când recent, o fată a venit la soţia mea să-i spună că tot aşa are impresia că un băiat este îndrăgostit de ea, dar nu ia nici o iniţiativă. Nu a trecut nici o lună şi acel băiat, care părea lipsit de iniţiativă, a propus căsătorie unei fete şi acum sunt o familie frumoasă. Se întâmplă de multe ori când pentru că îţi doreşti tare un lucru începe să-ţi pară că există deja în realitate. Şi aceasta se întâmplă mai ales când este vorba de sentimentul dragostei. Este bine ca orice fată care se vede într-o situaţie ca cea descrisă în mesajul primit de mine, să gândească la rece şi să-şi pună întrebarea dacă chiar cu adevărat este vre-un sentiment din partea băiatului.

Dumnezeu a lăsat bărbaţilor iniţiativa

Încă de la creaţia bărbatului şi a femeii, Dumnezeu a rânduit ca iniţiativa relaţiilor care duc la căsătorie să aparţină bărbatului, cum spune Scriptura:

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. (Genesa 2:24)

Bărbaţilor nu le place când li se ia ceea ce le aparţine şi, chiar dacă nu-şi dau seama conştient, la nivel subconştient au un sentiment neplăcut şi aceasta îi face să se îndepărteze de femeia care dă buzna cu iniţiativa ei. Cunosc câteva cazuri când fetele au făcut primele pasul şi apoi, băieţii respectivi căutau în fel şi chip să le ocolească chiar dacă înainte au avut o relaţie bună ca şi prieteni sau membri din aceeaşi echipă.

Respectă iniţiativele bărbaţilor

Este adevărat şi faptul că unii bărbaţi, ori că au crescut în anumite împrejurări mai grele, ori nu ştiu care poate fi alt motiv, dar sunt timizi şi poate să le placă de cineva dar se tem să ia iniţiativa. Sau poate au avut o experienţă neplăcută vre-o dată. Cunosc un băiat care fiind foarte timid, a venit la mine şi mi-a spus că îi place de o fată dar nu are curajul să o ceară în căsătorie. Eu i-am explicat că este bărbat şi că el trebuie să facă acest pas. Şi ce credeţi? Când a mers să o ceară pe fata respectivă în căsătorie, ea s-a purtat foarte arogant şi cu dispreţ la adresa lui. Va fi greu pentru acest băiat să se mai apropie acum de o altă fată după ce a avut o aşa experienţă. De aceea, orice fată înţeleaptă trebuie să se poarte cu respect atunci când este cerută în căsătorie şi dacă refuză cererea, să o facă arătând apreciere şi respect faţă de băiatul care a cerut-o în căsătorie. De altfel, oricine ar fi acel băiat, dacă doreşte să trăiască restul vieţii cu tine, înseamnă că a pus un mare preţ pe persoana ta. Apreciază şi tu lucrul acesta şi răspunde cu respect chiar dacă trebuie să refuzi cererea lui.

Nu vrei să fii căsătorită cu un bărbat lipsit de iniţiativă

Pe de altă parte, dacă ai de a face cu un bărbat lipsit de iniţiativă, nu cred că doreşti să fii căsătorită cu el, doar nu doreşti să-l ai toată viaţa în rol de copil în loc de soţ. Bărbatul trebuie să fie hotărât şi să aibă iniţiativă în toate pentru că de la el se aşteaptă să se îngrijească de nevoile soţiei şi a copiilor şi să-i protejeze. De la el se aşteaptă decizii şi direcţii înţelepte. Dacă însă te vei căsători cu un bărbat lipsit de iniţiativă, te vei simţi ca şi mamă pentru el şi nu soţie. Nu cred că îşi doreşte vre-o femeie aceasta în căsătorie. Şi apoi, de cât să fii căsătorită oricum, mai bine să nu fii căsătorită deloc. Eu cred că aşa este mai bine.

Discută cu pastorul

Cititoarea spune că pastorul ei ştie despre situaţia şi sentimentele acelui băiat. Eu nu pot cunoaşte situaţia tot aşa de bine cum o cunoaşte pastorul bisericii locale. Sfătuiesc pe autoarea mesajului şi orice fată care este într-o situaţie similară, să meargă şi să discute cu pastorul cerându-i sfatul. Un pastor care cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu şi care iubeşte pe oamenii ce-i păstoreşte cu siguranţă că va da un răspuns înţelept şi soluţii drepte.

www.moldovacrestina.net

      

Sursa
2009-02-10 11:00:14



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

04:54:53CARTE NOUĂ PENTRU COPII —» Leo Butnaru
13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU
11:31:45Agricultura modernă te așteaptă! În aceste zile se desfășoară admiterea la instituțiile de învățământ agricol ✍️ —» Sandu GRECU
10:25:22Sălcuța intră pe piața spumantelor —» Fine Wine
04:04:12DINTRE PRUT ȘI NISTRU —» Leo Butnaru
04:48:09RACURSIU —» Leo Butnaru
04:11:37ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
07:14:33Biodiversitatea din Purcari: studiu de caz în China —» Fine Wine
04:59:54INTERSECȚII —» Leo Butnaru
09:18:14PORTRET DE MONAH —» Leo Butnaru
17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:23:21Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU