Am luat interviu de la un caine

Ce ti-e si cu cainii astia. Inteligenti, jucausi, plini de viata. Avem de invatat multe de la ei. Filmam intr-un parc din Bucuresti un subiect, continuarea unui subiect: primaria din Bucuresti vrea sa oblige proprietarii de caini sa-si castreze animalele daca nu sunt de rasa. Vedeti stirea mai jos.

Dar nu despre asta vroiam sa va povestesc. Deci, eram in parc, soarele incalzea copacii si oamenii, care toropiti de caldura nu intelegeau de unde atata lumina in plina iarna. O femeie arunca paine pe jos, iar trei maidanezi lenesi si grasi o mancau incet. La un moment dat unul dintre caini lua in gura o bucatica de paine si cu mers de urs se indrepta spre stratul de flori. “Sa traga un puisor de somn”, mi-a trecut un gand. Cainele, insa, ajuns la flori incepu sa sape o groapa. Dupa ce i se paru ca este suficient de adanca a deschis gura lasand sa-i cada o bucata de paine. Am ramas fara replica: maidanezul lenes isi facea provizii. Acoperi gropita cu botul si isi cauta de drum.

Nemaipomenit. Merg mai departe si vad pe alee o femeie cu un caine de rasa, un ciobanesc german. Semana leit cu Bingo - ciobanescul meu german pe care l-am avut in copilarie. Bingo era extrem de destept, docil, bun, cuminte, jucaus, mare, puternic, fioros. Ce caine! L-am adus cu autobuzul, pui fiind, tocmai de la vreo suta de kilometri de satul meu. A murit sarmanul. Era batran. Cainele de pe alee, insa, era foarte tanar, vioi. Cand i-am intins microfonul a inceput sa latre. A facut-o instinctiv de parca spunea ceva. Mi-a acordat un interviu.