Victor Nichituş şi Doru Dendiu despre morala politică şi jurnalism

În articolul de ieri Ne înregimentăm la comunişti? Despre profesionalism şi moralitate în media din R. Moldova, am lansat o provocare colegilor jurnalişti din R. Moldova şi nu numai. Era o dezbatere despre profesionalism şi moralitate în mass media, mai ales astăzi, în preajma alegerilor parlamentare. Răspunsuri au fost mai multe şi diverse de la vizitatorii acestui blog. Ţin să evidenţiez două din partea a doi colegi jurnalişti binecunoscuţi în R. Moldova - Victor Nichituş, realizator Radio Nova şi Doru Dendiu, corespondentul TVR în R. Moldova.

nichitus-victorVictor Nichituş: Morala Politică şi Jurnaliştii

Cine a văzut singurele westernuri româneşti, va observa că titlul acestui material face trimitere la titlurile lor. Erau filme făcute în epoca Ceauşescu, nişte comedii drăguţe în care binele învinge răul. De ce toate aceste aduceri aminte?

Pentru că se vorbeşte prea puţin în spaţiile publice din România şi Republica Moldova despre morala în politică. Oamenii politici trebuie să aibă morala? Pot face partide politice cu ideologii diferite, coaliţii pentru a guverna o ţară? Sunt oare jurnaliştii imparţiali, reci şi purtători ai unei informaţii seci care să ajungă la consumator în stare pură? Au oare dreptul jurnaliştii să rămână stană de piatră în faţa unor evenimente ca cele de la înmormântarea lui Ion şi Doina sau Grigore?

Importanţa jurnalismului în Republica Moldova este una cu atât mai mare cu cât, această ţară, încă nu a depăşit stadiul de capture state - un stat capturat de corupţie, politică, economie etc, nu poate avea prea mari pretenţii de democraţie,de aceea singurii care rămân a fi pe linia întâi a dezvoltării proceselor democratice, rămân a fi doar jurnaliştii.

Numai că, pe frontul de est nimic nou, jurnalismul moldav este la început de cale. Şi când vorbesc de început e chiar început, pentru că în Republica Moldova, totul merge mult mai încet decât pe la vecini. Lucrurile merg încet datorită lipsei de investiţii în acest bussines care se cheamă mass media.

Democraţia poate avea succes în Republica Moldova doar în momentul în care în spaţiul public moldav vor apărea un număr mai mare de instituţii media cu capital străin.

Pot oare jurnaliştii din Republica Moldova să atingă succesul presei din România? Nu ştiu.

Pot oare westernurile româneşti, de tipul dolarii, petrolul şi ardelenii, să atingă succese peste hotarele statului român? Poate doar în Republica Moldova.

Viaţa bate filmul şi nu întotdeauna binele învinge răul.

doru-dendiuDoru Dendiu: “Jurnalism moral este pleonasm”

Salut tuturor. Dacă vreţi să vă spun cum se poate face jurnalism “cu moralitate” în perioada electorală, vă spun eu, că în 20 de ani de presă am prins suficiente campanii electorale, chiar în mai mult de două ţări şi le-am relatat cu profesionalism. În altă ordine de idei, eu cred şi sper să înţelegeţi că jurnalism moral este pleonasm. Jurnalismul, prin definiţie, este învăluit de moralitate. Ceea ce fac unii, din păcate, printre ei foşti colegi şi ai mei si ai Stelei Popa, nu este jurnalism, şi, desigur, de aici conotaţiile de “i” şi chiar de “a” moralitate.

(…) Între moralitate şi deontologia pe care jurnalismul o implică este o gheaţă foarte foarte subţire. De multe ori, în zona asta, poţi călca greşit şi rupe astfel gheaţa, chiar fără să vrei, dintr-o insuficientă informare, verificare, documentare, imposibilitatea găsirii celei de a treia surse … Mă rog, diverse probleme apare atunci când faci aceste greşeli cu bunăştiinţă şi favorizezi cu voie pe unul sau altul, când aplici “dubla normă”. Succes!

Le mulţumesc încă odată tuturor şi aştept şi alte păreri şi idei din partea colegilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Cele mai bune răspunsuri vor fi premiate în cadrul unui concurs la această temă, care va fi anunţat ulterior.

Staţi cu ochii pe blog!


Sursa
2009-02-07 14:41:09



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU
11:31:45Agricultura modernă te așteaptă! În aceste zile se desfășoară admiterea la instituțiile de învățământ agricol ✍️ —» Sandu GRECU
10:25:22Sălcuța intră pe piața spumantelor —» Fine Wine
04:04:12DINTRE PRUT ȘI NISTRU —» Leo Butnaru
04:48:09RACURSIU —» Leo Butnaru
04:11:37ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
07:14:33Biodiversitatea din Purcari: studiu de caz în China —» Fine Wine
04:59:54INTERSECȚII —» Leo Butnaru
09:18:14PORTRET DE MONAH —» Leo Butnaru
17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:23:21Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag