Ne înregimentăm la comunişti? Despre profesionalism şi moralitate în media din R. Moldova

„Fiecare om se naşte ca original, dar mulţi mor copie!”
Cardinalul Meissner, Arhiepiscop de Colonia

Înainte de fiecare campanie electorală, Republica Moldova arată ca „iadul în flăcări”. Evenimentul din primăvară, adică alegerile parlamentare din martie 2009, amplifică şi mai mult focul. La lumina acestei flăcări se vede, vorba vine, cine pe cine şi cu cine.

Tot acum se fac schimbările si se alege grâul de neghină. Puterea de a rezista tentaţiilor şi ispitelor nu o au, însă, toţi. Pentru unii este mai important să fie „pe cal roşu”, făcând jocul comuniştilor, decât propria moralitate.

Mai mult decât atât, la noi, unii „profesionişti” par să nu cunoască ce înseamnă respectul faţă de propriile declaraţii. Azi spun una, mâine alta, apoi se fac a uita de cele afirmate anterior… Într-un cuvânt, se învârt în jurul propriei cozi şi, până la urmă, se încurcă în mulţimea de explicaţii fetide. Aşa e când nu ştii încotro navighezi. Vântul te duce într-o direcţie greşită! Ceea ce nu conştientizează cei care se pun bine pe lângă actualii guvernanţi este ca nimic nu este veşnic şi că, înapoi, în tabăra democraţiei anticomuniste, cale întoarsă nu mai există! Sau nu ar trebui sa existe.

Să luăm taurul comunist de coarne!

Profesionistul este responsabil de faptele şi acţiunile sale. Faţă de cine, mă veţi întreba? Faţă de publicul căruia se adresează şi, în final, faţă de propria conştiinţă. Daca o are!

Mă uit la sistemul mediatic de la noi şi mă mir de schimbările care se produc. Şi mari! Din dorinţa de afirmare, în ultimul timp, unii colegi de breaslă se aruncă cu capul în vâltoarea mediatico-politico comunistă (cacofonia e bine venita!) si acceptă, direct sau indirect, să le facă jocul.

Alţii vor să fie mai deştepţi. Tac! Nu critică şi nu se exprimă. Ei aleg tăcerea, ca, mai apoi, în funcţie de cum va merge valul, sa deschidă şi ei gura. Până la urmă, fiecare om se formează prin deciziile pe care le ia: decizii de a face ceva, precum şi decizii de a nu face ceva.

Există profesionalism fără moralitate?

Moralitatea este o virtute şi un ideal practic. După cum spunea cineva, omul este chemat să apuce taurul de coarne în loc să se lase remorcat. Putem noi oare apuca taurul roşu politico-mediatic comunist de coarne şi să îl răsturnăm cu ajutorul profesionalismului şi a propriei voinţe? Sau ne lăsăm luaţi în coarne de el şi susţinem că „aşa e regula jocului!”? La noi în mass media, din păcate, prea puţini mai sunt cei care au puterea să ia această hidoşenie în piept. Cei care nu se aliniază, preferă să aştepte.

În acest context mă întreb şi vă întreb: Ce mai rămâne din profesionalismul jurnalistului, dacă moralitatea a fost uitată, pe undeva?

Aştept răspunsurile voastre!

Arhiva (10 octombrie 2008)