Ce e o Piţipoancă?

În criză de modele, multe fete adoptă în stil ţipător pentru a atrage rapid „băieţii cu bani“. La televizor, în mall sau pe stradă întâlnim adesea ceea ce numim în limbaj familiar piţi poance. Atitudinea de acest tip este încurajată de societate.

„Decât să muncesc pe salariul lor, de 8-12 milioane, mai bine ca mine, piţipoancă!”, ne-a mărturisit Maria, de 22 de ani, din Bucureşti. Tânăra a absolvit Facultatea de Sociologie şi a lăsat dragostea din copilărie – scrima, pentru a se dedica modellingului. Şi-a schimbat, treptat, vestimentaţia, prietenii şi stilul de viaţă „pentru a fi apreciată”. 

A înghesuit hainele sport în dulap şi a început să investească în haine de firmă, cu sclipici sau fără, însă, totdeauna strâmte. „Din nevoia de a socializa”, iese în cluburi cu prietenele ei fotomodele şi nu ratează nicio ştire din lumea fotbalului. 

De mică a avut o febleţe pentru fotbalişti, iar acum mărturiseşte că „ar fi super” dacă ar găsi „unul de valoare” cu care să se căsătorească. Visul Mariei este împărtăşit de prietena ei cea mai bună, cu care vorbeşte mai tot timpul la telefon: „fată, am vorbit cu iubi şi mi-a spus că aranjează el să mergem la munte weekendul viitor”. Râde cu poftă la fiecare răspuns ce străbate din receptor şi ţine să lămurească: „iubi cu «y», evident!”. 

Nu are un mobil „de fiţe” şi povesteşte cu năduf despre cum se încruntă cei din jur când îi văd „jucăria” de numai câţiva zeci de lei. Priveşte cu interes canalele de muzică de la TV, de unde mărturiseşte că mai copiează din haine, încălţăminte şi coafuri. „Ia uite, fată, cum dansează aia!”, se minunează Maria. Vorbeşte tare, apăsat şi repede, ca un titirez grăitor. Este centrul atenţiei în cercul ei de prieteni şi până la urmă, „asta contează”, crede tânăra.

Cum recunoşti o „piţi”

Cu toate că mulţi au catalogat măcar o dată  pe cineva drept „piţi”, puţini sunt aceia care ştiu să descrie ce înseamnă exact cuvântul. Etimologia lui se pierde în cosmetizarea radicalului „piţ” care se traduce prin „pitulice”, „piţigoi”, altfel spus, un apelativ mai blând decât „pupăză”.

 Etichetată la rândul ei de către cunoştinţe drept „piţipoancă”, Laura, de 20 de ani, mărturiseşte că termenul o duce cu gândul la site-ul ***********.***. Responsabila acestuia, Bad Pitzi, crede că o „piţi” se ascunde sub o „îmbrăcăminte provocatoare ce scoate în evidenţă calităţile fizice, eventual sumară, cu sau fără logo”, neapărat de firmă. 

Aspectul speciei mai sus-numite e „îngrijit spre fals şi plastic: unghii false, extensii de păr, gene false, solar, lentile de contact, tocuri”. 

Cele care nu se încadrează în aceste criterii pot avea „o bine dezvoltată tehnică de flirt, adaptată tuturor situaţiilor, plăcerea supremă fiind să aibă cât mai mulţi admiratori” pentru a-şi reconfirma „statutul de femeie fatală”. 

În plus, adoră să-şi adauge comentarii la pozele postate pe site-ul preferat, hi5.com. Schimonoseşte cuvintele şi le presară cu termeni străini, adăugând neapărat simboluri care trădează starea de spirit: “just look into my eyes…..hahahaaaa thuamneeee c ironik sunt….:X:X:X:X”, “ohhhhh yes……party q `fetele`…..cea mai crzy night ever….:X” sau să folosească statusuri pe profilele lor în genul : „turn off the light ..take a deep breath & relax…”. 

Blestemul societăţii ispitite de forme

Geneza fenomenului „piţipoanca” s-a declanşat imediat după Revoluţie, când femeile au primit libertatea de a se îngriji de propria imagine după tendinţele modei, explică sociologul Alfred Bulai. El spune că teoria „cine a fost mai întâi: oul sau găina” nu funcţionează în cazul piţipoancelor şi a cocalarilor. 

Modelele s-au impus ca urmare a fenomenului natural de curtare. Psihologul Aurora Liiceanu crede că tinerii caută succesul rapid, fără prea mult efort. Ei utilizează tehnici de marketing pentru a-şi atinge scopurile şi anume, dobândirea vizibilităţii. În cazul lor însă, „competiţia cu ceilalţi anulează ideea de progres, care depinde de competiţia cu propria persoană şi depăşirea unor limite personale sau a celor impuse”, explică psihologul. 

Setea de vedetism nu ţine cont de vârstă şi meserie


Datorită succesului pe care l-au cunoscut tinerele care şi-au arătat goliciunea pe internet şi care au fost promovate, adesea, de televiziuni, moda „piţipoancei” nu mai ţine cont de o vârstă anume. De la copile de numai câţiva ani, la femei trecute de prima tinereţe, toate vor să fie admirate de cât mai multe persoane. 

Pe internet sau prin malluri, pot fi recunoscute după atitudinea pe care o adoptă faţă de ceilalţi, stilul vestimentar şi mai ales, comportamentul. 

Dacă până acum, portretul robot al piţipoancei era trasat în jurul unei tinere „cu fiţe”, de regulă studentă, astăzi, identificăm aceste trăsături la diferite persoane cu care intrăm în contact. 

De la vânzătoarea din mall care-şi descheie cămaşa cel puţin trei nasturi  nu uită niciodată să se dea cu ruj şi poartă, aproape fără excepţie, cercei mari cât covrigii, la poliţista care te opreşte pe dreapta să-ţi ceară actele, modelul piţipoancei face din ce în ce mai multe victime. 

Motivul: „aspectul fizic a devenit un criteriu important pentru reuşita în carieră” în cazul femeilor, susţine sociologul Alfred Bulai. Şi aceasta pentru că înainte de ’89, acest tip de model era prohibit. 

Libertatea căpătată în urma Revoluţiei a condus la întărirea industriei de marketing de astăzi şi inversarea unui proces normal care se întâmplă în  străinătate. 

„În afară, vedetele de televiziune au în spate o carieră de succes într-un anumit domeniu: fie el sport, teatru, muzică. La noi, procesul funcţionează invers: apariţia la televizor îi transformă în vedete pe simplii cetăţeni”, ne-a declarat sociologul. 

Se simt jignite

Dacă sunt catalogate drept piţipoance, cele vizate reacţionează defensiv, cu toate că nu multe ştiu exact ce înseamnă acest cuvânt. Laura, de 20 de ani, care a recurs la poze de tip nud la avatarul de la messenger ne-a precizat că nu se încadrează în această categorie de fete pentru că „sunt studentă, lucrez şi am o relaţie stabilă”. 

Anti piţi are efect contrar

Modelul „piţipoancei” a devenit şi mai popular o dată cu apariţia site-urilor gen creierars.com. Aici, acest tip de comportament şi de vestimentaţie este criticat, cu ajutorul umorului. 

Efectele pe care site-ul le-a avut asupra maselor nu au ţintit stârpirea fenomenului aşa cum explică şi posesoarea site-ului, ci mai degrabă, conştientizarea unui curent care ia amploare la nivelul societăţii.

Nu există antidot 

Fenomenul „piţipoanca” a ajuns la faza finală de incubaţie, în care este model pentru mase, ne explică sociologul Bulai. Curentul a trecut, pe rând, de stadiul iniţial în care constituia un model „ciudat”, depăşind apoi, momentul în care a fost văzut ca „o mişcare avangardistă”. Cu toate acestea, „orizonturile nu sunt foarte atractive”, avertizează sociologul. 

Şi asta pentru că putem să ne „lăudăm” cu carenţe acute de modele în toate domeniile: de la educaţie, la sport sau politic. „Pe un asemenea fundament, nu ne putem aştepta să crească ceva bun”, arată sociologul. Mai mult, el caracterizează societatea românească drept preocupată de elementele de formă şi nu de conţinut. 

Şcolita

Laura şi-a creat cont pe hi5.com când era mai mică. Are 20 de ani şi susţine că nu este piţipoancă pentru că este studentă, lucrează şi are o relaţie stabilă. Şi-a făcut publice pozele sexy pentru a fi admirată.


Mămica

La adăpostul unui pseudonim, Cristina, de 36 de ani, îşi caută perechea pe internet. Femeia a postat în acest scop poze cu ea, în diferite ipostaze sexy. Nu a uitat, în schimb, să adauge la profil ei pozele celor doi băieţi ai ei. 


Poliţista

Liana este elevă la Academia de Poliţie. Are 22 de ani, e din Piteşti şi îşi informează admiratorii că „nu-mi place să citesc…..totuşi prefer romanele de dragoste….”. În timpul liber îi place să socializeze cu ajutorul pozelor pe internet. 


Minora

Copiază comportamentul fetelor cu succes la prieteni virtuali, pentru a-şi câştiga popularitatea în rândul colegilor de clasă primară. Sunt copile de câţiva ani care de-abia au învăţat să scrie şi să citească.
 

Sursa: Adevarul.


Sursa
2009-02-04 16:56:06



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:16:37DIN ANII 90... —» Leo Butnaru
18:13:09Parteneriatul pentru Europa: primele discuții privind agenda comună de acțiuni 🔝 —» Sandu GRECU
05:35:14DINSPRE MITURI SPRE NOI —» Leo Butnaru
05:27:03POETUL ȘI POEZIA SALVÂNDU-SE DIN GULAG —» Leo Butnaru
13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă
15:25:42Despre scandalul de la Dumbrava, BH (Live) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:29:40DIN REVISTA DE TRADUCERI LITERARE —» Leo Butnaru
20:44:08De la pasiunea pentru arta culinară, la o carieră de succes în managementul ospitalității: Povestea Ninei Stratu 💫 —» Sandu GRECU
07:13:21Copyright: Deciziile vicedirectorului AGEPI, au costat autorii peste 7 milioane de lei 🤬🤬🤬 —» Sandu GRECU
04:40:33LACONICE —» Leo Butnaru