Dacă îţi bagi pula, rezolvi ceva?!


De regulă sunt destul de discret în afirmaţii, fie în discuţii, fie pe net, pentru că aşa ne-a învăţat societatea în care imag005trăim: să ne fie frică de exprimarea propriilor păreri, pentru a apăra drepturile semenilor. Dar uneori lucrurile îţi scapă de sub control, nu mai eşti acelaşi tu. Iată, de exemplu, în imaginea alăturată. În faţa blocului unde stau când plec la Bucureşti, cineva şi-a parcat maşina şi, pe semne, a uitat de ea. Evident că, încurca altora. Dar nimeni nu s-a încumetat să afle cine este proprietarul ei. Lucru ăsta se putea face, de altfel, foarte simplu, printr-o sesizare la sectorul de poliţie. Ei bine, noi, în general, ce facem în asemenea condiţii şi contexte: “Dă-te-n pula mea, de prost ce eşti!”, “Câcat care te-a făcut măta”, “Jegosu’ dreacu’”, “Labagiu şi bulangiu împuţit” sau pentru societatea moldovenească arhicunoscutul “pydaras” e omniprezent.

Avem o cultură bogată. Extrem de bogată! Câteodată, chiar mă mir de frumuseţea şi melodicitatea limbii noastre. Cred că nu există popor în care aceste înjurături să fie şi, numeroase, dar şi să sune într-un mod aparte. De altfel, pentru noi, aceste cuvinte şi expresii parazitare (CEP-uri) ar avea şi un rol benefic. Este ca şi cum un fumător ar zice că “mă calmează”. Pentru noi, aceste CEP-uri ne rezolvă probleme. Şi chiar uneori dita mai problemă. De e veselie “să-mi bag pula!”, de n-am putut copia “să-mi bag pula ce nasol a fost”, de e frumoasă “ahuyeti” sau dacă are faţă mutilată este “pyzdeţ bleady, strashnaya”. Şi, în condiţiile globalizării, libertăţii de exprimare, bănuiesc că vorbim deja de nişte instrumente “atotvizibile” şi de “neconceput”.

Oare să ne mai mire faptul că auzim bancuri de genul: “- Ionică, ce vrei să-ţi aducă barza: un frăţior sau o surioară? - Mamy, dacă nu te doare pizda, te rog un căluţ din lemn”. E o situaţie ieşită demult de sub control. Dacă Oxana Greadcenco a menţionat într-un material că suntem o generaţie care ne culcăm odată cu trezirea găinilor, atunci eu… na… zic că suntem o generaţie în care credem că dacă ne băgăm pula le rezolvăm pe toate.

Posted in raţionamente   Tagged: cuvinte şi expresii parazitare, limbajul tinerilor   

Sursa
2009-02-03 03:26:45



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog
18:40:53„ALB DUPĂ ALB” – expoziție de Doina Mihăilescu, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău 🏦 —» Sandu GRECU