A fost odată
- Vă spuneam ieri că am pornit o excursie prin oraş. Tot stând la pălăvrăgeală cu Eul meu, în timp ce mă alintam cu tradiţionalul ceai chiar înainte de somn, mă întrebam care o fi strada care îmi place cel mai mult din Chişinău? Trăiesc în capitală de un an şi un piculeţ. Dar în acest scurt timp, zic eu, am descoperit oraşul destul de bine. Fiecare sector are câte o bucăţică de rai în care merg când mă oboseşte aglomeraţia şi totodată rutina din oraş. Îmi place să merg seara pe străzi şi să mă uit în casele oamenilor. E atât de amuzant să-i urmăreşti.
- Am şi o stradă preferată unde îmi place să merg când vreau să fiu doar eu cumine. E strada Armenească. Veţi spune că nu are nimic deosebit această stradă mai mult pustie, unde întâlneşti mai mulţi câini şi cerşetori alcoolizaţi decât oameni teferi la cap.
- Este pe strada asta o casă unde îmi place să trag cu ochiul. Ştiu că nu e frumos dar povestea celor care trăiesc aici e mai mult decât frumoasă. Cum să treci pe alături când îi vezi cum stau în pat. EL, la lumina unui bec slab citeşte dintr-o carte, iar EA, cu mîinile strânse sub bărbie, ascultă cuminte ca un îngeraş. Şi cum îi soarbe cuvintele… şi cum îl priveşte…până el nu mai rezistă ochilor ei plini de dorinţă.
- Veţi spune că inventez şi că imaginaţia mea a luat-o razna de la prea multe poveşti de dragoste. Adevărul e că am trişat un pic. Îi cunosc pe cei doi şi povestea lor de fiecare dată mă lasă fără cuvinte. Nu credeam că doi oameni se pot iubi atât de mult. Chiar dacă stau într-o cameră sărac mobilată în care demult nu s-a făcut repraţie ei sunt fericiţi. Nici acum nu pot înţelege cum reuşesc să nu se certe, deşi sunt ambii doi lideri. E frumos să-i priveşti cum se înţeleg doar prin zâmbete şi priviri.
Sursa
2009-01-28 14:48:04