povara neputintei noastre. invitat special Alexandru Donos

Isteria numită Grigore Vieru a făcut multe ravagii: politicieni inculţi proaspăt convertiţi la poezie, lacrimi politice vărsate cu găleata şi articole în presă de o stupiditate exemplară. Un fel de concurs la tema: cine scrie cel mai idiot articol despre poet?

A câştigat detaşat Jurnal de Chişinău, cu ajutorul peniţei neasemuite a lui Alexandru Donos (template-ul wordpress ce-l utilizez nu vrea să coloreze linkurile, de aia pun legătura separat): http://www.jurnal.md/article/11048/

O fi din cauza trendului de tabloidizare a Jurnalului, o fi din cauza că moartea lui Grigore Vieru e un motiv de a te afla în treabă când nu ai chef/inspiraţie să scrii despre altceva... Nu ştiu.

Articolul în cauză poate fi studiat (de jurnalişti dar şi de cititorii lor, uneori mult mai inteligenţi) din 2 perspective: cum să construieşti o argumentare proastă a unei ipoteze bune, şi cum să spui ceva ce iniţial doreai să zici împotriva a ceea ce ai spus.

Pe îndelete:

„În baza informaţiilor din presă, am analizat câteva variante posibile pentru a stabili cine se face vinovat de moartea prematură a poetului Grigore Vieru, care în noaptea de  15 spre 16 ianuarie, când se întorcea de la Cahul, unde participase la un spectacol dedicat omagierii lui Mihai Eminescu, a suferit un tragic accident rutier. "- autorul îşi dezvăluie scopul scriiturii sale: caută un vinovat.

Ca orice detectiv ce (nu) se respectă, d-l Donos avansează tocmai 3 versiuni...

Prima: „În momentul accidentării, automobilul în care se afla poetul (pe bancheta din faţă, alături de şofer) s-a izbit atât de puternic de blocul de beton armat al unui panou publicitar, încât, în urma impactului, Grigore Vieru a suferit un politraumatism foarte grav. Medicii au luptat 48 de ore fără întrerupere pentru a-l reanima din comă, dar a fost imposibil. De aici am putea trage concluzia că viteza cu care mergea maşina era mare şi, prin urmare, de vină ar putea fi şoferul. Însă această variantă poate fi exclusă, deoarece, după miezul nopţii, când circulaţia auto este de obicei minimă, s-ar putea admite şi o viteză sporită, dovadă fiind şi faptul că traseul de până la accident, în mărime de 95%, a fost parcurs fără nicio problemă."

Prima frază, propoziţia imediat următoare şi fraza de după ea (a 3-a unitate sintactică) stau sigur în picioare. Problemele apar în următoarele fraze:

Logică „imbatabilă" cu aplicaţii diverse: X nu e vinovat pentru adulter, pentru că în restul 99,99 % ale vieţii sale a fost un bărbat model. Y n-a săvârşit un viol, pentru că în restul vieţii sale a fost un om merituos, şoferul Z nu i se poate imputa vreo vină în legătură cu faptul că ar fi călcat o bătrână pe zebră, pentru că până atunci, de-a lungul întregii sale vieţi (plus a câtorva zeci de generaţii de strămoşi) a şofat impecabil...

A doua: „Să presupunem, deşi ar fi aberant, că vina o poartă cei care l-au invitat pe poet la manifestarea de la Cahul. Această versiune nu poate nicidecum fi luată în seamă, din simplul motiv că, anterior, Grigore Vieru a fost chemat, de foarte multe ori, şi în alte localităţi, unde a participat la diferite acţiuni culturale, însă nu i s-a întâmplat nimic. "

Pentru că era nevoie de tocmai 3 versiuni, iar la nevoie racul e tot o mâncare de peşte, A.D. plasează o versiune fantomă, să fie la număr. Pentru mai multă siguranţă retorică, autorul recurge la o argumentare apofatică - îi înşiră pe cei care NU sunt, în mod clar, vinovaţi de moartea lui Grigore Vieru. Cahulenii nu poartă nicio vină, chiar dacă l-au invitat, la fel şi cei de la Leova, Cantemir, pe unde poetul a trecut, chiar dacă nu l-au invitat, dar şi cei de la Tiraspol, Comrat, Bairiki, Yaoundé, pigmeii, ciukcia, indienii navajos, pe unde poetul nu a trecut, iar ei nu l-au invitat, pinguinii din Antarctida şi cangurii din Australia.

Un argument retoric sunător, dar fără mare utilitate practică. 2 fraze de umplutură...

A treia versiune este cea pe care autorul intenţiona s-o propună drept plauzibilă, fără a lua în seamă că a reuşit s-o distrugă prin intermediul celorlalte două... Din păcate Alexandru Donos mai utilizează încă o dată invenţia sa retorică cu iz de statistică: cifrele... Cum ar veni, dacă au fost parcurşi 164 km, restul 9 nu erau o problemă... Un fel de a spune: dacă am trăit 120 ani, încă 100 nu sunt prea mulţi.

Acest tip de raţionament conţine o confuzie: aceea că prescrie unor şiruri imprevizibile (zice Bulgakov: nu e dureros că oamenii sunt muritori, ci că aceştia sunt inopinant muritori) proprietăţile unor şiruri previzibile... Ceea ce e valabil pentru numerele naturale (succesiunea lui 3 după 2), nu e valid pentru evenimente precum întâmplarea, accidentul...

Până la urma ideea autorului este justă: panoul publicitar stă ilegal, aiurea şi nemarcat acolo, în stradă... Dar o argumentare proastă perverteşte întotdeauna o idee bună.