se cauta un neamt!
Una dintre cele mai vechi amintiri ale mele datează de la mijlocul anilor 80... e a doua sau a treia urmă sigură a trecutului îndepărtat pe care memoria mea o poate repera. E legată de nemţi...
Să fi avut 2-3 ani, să fi fost după un 9 mai... Fuseserăm probabil, cu părinţii, la mitingul obligatoriu prilejuit de Ziua Victoriei. Detaliile evenimentului însuşi îmi scapă, dar la ceva timp după aia am avut un vis groaznic: se făcea că eram copil, acasă, la părinţi şi că tocmai veniră în satul nostru germanii fascişti... Cu ochelari toţi, cu căşti lucioase şi arme automate. Au ucis o rudă, apoi o altă rudă, după se legară de părinţi... Era trist în visul meu şi noroc de un unchi al tatei (mare afacerist, Dumnezeu să-l ierte, că e mort!), asociat în mintea mea puţină cu un colea voinic, a pus mâna pe coasă, arma străbună a localnicilor şi le-a făcut de petrecanie acelor tipi răi...
Desigur, visul meu era copiat, sută la sută, după calapodurile discursului vreunui ştab raional prilejuită de aniversarea Victoriei, care impresionase imaginaţia mea naivă. Se regăseau toate clişeele unui asemenea tip de comemorări: viaţă tihnită, năvălire mişelească, victime nevinovate, răzbunarea istoriei/sorţii etc.
S-ar putea, visul meu să-l fi avut 60-70 % din copiii sovietici: nu e greu de construit o poveste impresionabilă, în care rolul Lupului ar fi jucat de neamţ/arab/evreu, iar rolul Mioarei, de oricare altcineva... La fel de bine s-ar putea ca ăsta să fi fost adevăratul scop al propagandei oficiale: cucerirea spaţiului viselor cetăţenilor sovietici de orice vârstă...
De atunci, n-am mai visat nemţi. Alte visuri groaznice da, însă fără nemţi.
Mai nou, adică de ieri, s-ar putea să-i re-visez. Alţi nemţi, cotropitori ai cotropirii noastre, sunt autorii unui act unic în istoria modernă a Republicii Moldova: o parcare pentru biciclete la ULIM. "Huliganii" care au spart inactivitatea tâmpă a activiştilor ecologici pe hârtie (şi rapoarte ONG-iste triumfaliste) au fost conduşi de o căpetenie odioasă: Julian Groeger, lector la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. "Motivaţia teroristă' a insului: „Când am venit acum doi ani în Moldova, am întrebat unde să-mi parchez bicicleta şi am înţeles că nu voi primi un răspuns prea curând. Chişinăul este un oraş frumos şi verde, care poate oferi destule emoţii în timpul plimbării cu bicicleta, dar care are încă nevoie de infrastructura şi indulgenţa şoferilor."
Că la ei e aşa, vedeţi în poza făcută recent la Wiesbaden, landul Hessen...
E de aşteptat ca 20-30 din cei mai activi ecologişti sezonieri autohtoni să-şi facă harakiri, de vreme ce au permis, duşmanului ideologic să implementeze ideea fără a aştepta ajutorul şi sprijinul organizaţiilor de profil, care se trezesc mai ales în ajun de alegeri.
Ca funcţionar al unei Universităţi care duce şi ea lipsă de parcare pentru biciclete, nu-mi pot decât dori ceva nemţi la Universitatea noastră, apoi cât mai mulţi nemţi în oraş şi în ţară...
Un nou toast: să fim, măcar o dată în zi nemţi! Cea mai eficientă strategie pentru opoziţia moldovenească: Programul Naţional „Un Neamţ în Fiecare Casă!"
Sursa
2009-01-25 10:03:47