Urme pe nisipul auriu
autor: Grigore Vieru
(poveste din bătrâni) Lui Paul Fuego.
Păşeam prin sfânta rourare Pe-al mării ţărmure frăţesc, Mirat că două urme clare Pe ale mele le-nsoţesc
Păşeam în dimineaţa lină Atât, atât de fericit, Părând eu însumi o lumină În universul infinit.
Creştin, am înţeles pe dată Că Cel alăturea păşind Era chiar Domnul ce se-arată Prin semne numai ori în gând.
Pe mare încetă furtuna, Dragi urme mă-nsoţeau ca-n vis, Voiam să le sărut întruna Ce pe-al măicuţei mele plâns.
Tristeţea însă ca pe-un laur O am simţit când am văzut Că cele două urme de-aur M-au părăsit, au dispărut.
„Nu-ţi mai sunt drag eu, Domane, oare?!” L-am întrebat pe Dumnezeu. Şi-am auzit un glas de soare: „Te duc în braţe, fiul meu”.
Cu ţara-mi de trudită pâine Păşeşte, Doamne, -alăturea, Iar dacă merită, Stăpâne, Tu ia-o-n braţe şi pe ea.
(Ultima poezie publicată de Grigore Vieru în Literatura şi Arta, 4 septembrie 2008).

Sursa
2009-01-23 12:25:57