Obama - un model de reușită a unui out-sider. Să-i urmăm exemplul!
Nu despre acest succes al noului președinte american voi vorbi însă aici, ci despre tenacitatea și secretul reuşitei sale, în ciuda unor dezavantaje iniţiale (culoarea pieii, care au devenit ulterior calităţi). Despre viziunea sa politică care l-a mânat în carieră voi scrie mâine, în partea a doua a articolului. Menționez doar că am toate motivele să îl calific pe Obama ca fiind un scriitor excelent, mai cu seamă după ce am citit una dintre cărțile sale - Îndrăzneala de a spera.
Totuși, așa cum spuneam voi scrie azi despre prima carte despre Obama care m-a interesat. Este vorba despre Obama o biografie de Garen Thomas.
Așadar, primele impresii, legate mai degrabă de modul în care Odama şi-a depăşit şi folosit miştenirea rasială.
Yes, we can! Chiar dacă eşti de culoare!
Interesul față de subiectul Obama mi-a apărut odată cu înaintarea candidaturii acestuia, din partea Partidului Democrat la preșidența Americii. Biografia lui Barack Obama este un model pentru toți cei care vor să realizeze cu adevărat ceva, au ambiție ca să treacă peste obstacole și suficientă încredere în forțele proprii. Obama este un model în acest sens, cred eu. Este omul care a pornit de jos având o moștenire rasială care, în urmă cu 4 decenii, nu îl avantaja deloc în America. Dimpotrivă, l-a afectat o bună parte din viaţă (el era rodul unei relații între o femeie de origine americană Stanley Ann Dunham și un bărbat din Kenya, din tribul Luo, pe nume Barack Hussein Obama). Vezi mai jos arborele său genealogic (apasă pe imagine și salveaz-o).
Abordând această chestiune, Garen Thomas scrie: “Originea de rasă mixtă a lui Barack era întâmpinată de americani cu anumită curiozitate, dar și cu ignoranță în afara familiei. Bunelul observa că turiștii făceau remarci nefondate și se purtau necuviincios față de micul Barry”. (Garen Thomas, Obama, Editura Niculescu, pag. 41).
Mai târziu, la vârsta de nouă ani, la nașterea surorii sale vitrege, Barack a înțeles că și culoarea pielii, o nuanță moștenită de la tatăl său, era ceva de la care “mulți oameni încercau să scape”. Dincolo de toate aceste cârcoteli rasiale, Barack a știut să-și urmeze destinul cu destoinicie.
„Nici un vis nu este de neatins dacă încercăm să îl atingem, să luptăm și să lucrăm pentru el” – Noaptea alegerilor preliminare din Potomac, 12 februarie 2008
Încă din clasa întâi, pe când învâța la școala primară din Jakarta, am aflat că micul Barry a scris, pentru învățătoarea sa Israella Pareira, o compunere intitulată “Vreau să devin președinte”. Și a reușit. Asta pentru că, de mic copil, se vede că avea visuri mărețe, în care a crezut și pentru care s-a pregătit conștiincios și treptat.
Încă din liceu Barack a citit mult. Matur fiind, el spunea în discursul său “Alfabetizare și educație”, ținut la Asociația Americană a Bibliotecilor, pe 25 iunie 2005, că „Biblioteca a fost întotdeauna… un loc în care a descoperit idei mărețe și concepte profunde care au ajutat progresul națiunii americane”.
Revenind însă la lecturile sale din adolescență, aflăm că Obama a fost preocupat mai ales de operele scriitorilor de culoare precum Ralph Ellison, Richard Wright sau Langston Hughes. Nu acceptase niciodată dezamăgirea și resemnarea acestora față de ideea că soarta omului de culoare din SUA era, așa cum scrie Garen Thomas, „bătută în cuie în sicriul oprimării”.
Totuși, momente grele l-au încercat și pe el. Obama spune că a fumat și a folosit droguri pentru “a-și amorți furia și a-și ascunde disperarea”. A înțeles mai apoi că această cale îl va duce doar la autodistrugere, iar la acest gen de evadări se pretează doar cei slabi. Faptul că la Corporația de Afaceri (BI) a reușit să fie singurul angajat de culoare, care nu era om de seviciu sau pază, ci în cercetare, i-a întărit și mai mult încrederea în forțele proprii. Era un semn. De altfel, Barack Obama a fost și prima persoană de culoare care a ajuns să conducă Revista de Drept de la Harvard. (Aici a avut peste 647 de propuneri de angajare.)
“Succesul unuia este succesul tuturor”
Obama a crezut mereu în această diviză. Poate că ar fi bine să preluăm și noi această maximă ca reper, deoarece, nu o spun eu prima, dar este bine știut că noi, cei din R. Moldova, nu prea ne-o asumăm. Nu generalizez, desigur, dar, în majoritate, dezbinarea ne caracterizează. Un fel de “să moară și capra vecinului”…
Revenind la Obama, acesta menționa în cartea lui Garen Thomas că a acceptat de mai multe ori anumite posturi motivat de o singură idee simplă, dar puternică - „ideea că ar putea juca un mic rol în construirea unei Americi mai bune”. Același lucru l-a spus și la anunțarea candidaturii sale la preșidenție pe 10 februarie 2007.
Totuși, pe alocuri, pare că judecăţile rasiale nu au lipsit din manifestările sale. Garen Thomas scria că a fost un moment în care Obama nu a vrut să se implice într-un proiect pentru că aflase că acesta era condus de un alb, Gerald Kellman. “Își dorea ca nimeni din congregație să nu aibă încredere în albi”. La fel proceda și când era student. Evita uneori să colaboreze cu organizațiile unde erau implicați și albii.
În timp, a înțeles însă că, fără colaborare și cooperare, nu se poate face nimic, iar izolarea nu îl va ajuta, dimpotrivă.
„Să ne conducem marea noastră națiune către un viitor mai bun”
Ideea dată a fost rostită de Barack Obama în discursul „Un guvern cinstit, un viitor plin de speranță”, ținut la Universitatea din Nairobi, pe 28 august, 2006. Un viitor mai bun însemna şi egalitate de şanse şi eliminarea supremaţiei albilor faţa de populaţia de culoare. Cel puţin aşa credea viitorul preşedinte american.
Dovada cea mai bună este că Obama a urmat facultatea de drept la Harvard pentru singurul motiv, că așa cum spunea chiar el prietenului său de liceu, Bobby Titcomb, astfel ar fi pe picior de egalitate cu cei din conducerea țării și “este singura modalitate de a ajuta oamenii din cartierele defavorizate”.
Sentimentul lipsei valorii personale la afro – americani a fost pentru Obama un impuls pentru a sparge tiparele.
Oare la noi?…
„Răspunsul este: putem, sub îndrumarea unui lider potrivit” (3 aprilie, 2006)
Dacă până la adolescență chestiunea rasială l-a afectat pe Barack Obama afectiv, apoi, la maturitate, aceasta i-a făcut cel mai mare serviciu posibil pentru cariera sa. Discursul lui Obama despre copilăria și educația sa și despre speranțele pentru America, rostit la Convenția Națională a Democraților, din 2004, este considerat de mulți ca fiind rampa sa de lansare. În Illinois, republicanii realizaseră că identitatea rasială a lui Obama „lucra în favoarea lui în cadrul campaniei pentru postul de senator”, scrie Garen Thomas. De altfel, Obama nu s-a considerat niciodată o persoană de culoare, ci un candidat la funcția de Președinte, care era întâmplător de culoare.
Putem, sub îndrumarea unui lider potrivit - ar fi o lozincă bună și pentru noi. Într-un interviu cu Vasile Botnaru, publicat anterior pe acest blog, îl întrebam pe șeful Europei Libere de la Chișinău dacă R. Moldova are nevoie de un Obama. Jurnalistul mi-a răspuns că “R. Moldova, care se pretinde a fi republică (parlamentară), categoric are nevoie de un Obama al tuturor cetăţenilor, preşedinte care să fie mereu conştient de situaţia celor zişi „de culoare”, fie că este vorba de „unionişti”, găgăuzi, secesionişti, „minoritari sexuali”, sau mormoni. Dar, mai adăuga Vasile Botnaru, R. Moldova mai are nevoie si de o mulţime de obamaşi mai mititei pentru toate funcţiile publice, care să-i înlocuiască pe baronii ce fac legea după bunul lor plac în coteţul ce le revine”. Singura problemă a R. Moldovei este Cine este acel lider?
Cine este liderul schimbării?
Sondajele actuale indică pe primul loc pe actualul președinte Vladimir Voronin, iar pe locul doi pe Dorin Chirtoacă, cel mai bine plasat dintre liderii Opoziţiei. Să fie oare Dorin Chirtoacă un Obama al R. Moldova care să adune în jurul său partidele anti-comuniste?
Rămâne să vedem.
“Schimbarea nu este niciodată ușoară, însă întotdeauna posibilă”. Asta spunea Barack Obama într-un discurs la dineul NAACP Fondul Lupta pentru Libertate, pe 2 mai, 2005. Și a demonstrat el însuși că schimbarea a fost posibilă. Această idee poate fi și ea proiectată asupra realității de la noi. Schimbarea produsă în mentalitatea americanilor poate fi un exemplu și pentru cu schimbarea de care are atâta nevoie R. Moldova…
(Va urma)
Sursa
2009-01-21 17:01:36