Instinctul succesului

Firea sau natura a înzestrat toate creaturile cu instinctul supravieţuirii - omului, însă, i s-a dat şi un alt instinct, care îl deosebeşte de celelalte fiinţe: dorinţa înnăscută de a reuşi, care este tot atât de firească pe cât de firesc e şi reflexul respiraţiei. Unul dintre imperativele cele mai stringente ale omenirii îl constituie conturarea unui rost al existenţei fiecărui individ în parte, iar pentru a-i da curs, avem nevoie de acest instinct al succesului.

De ce unii par să ducă o viaţă obişnuită, liniară, în vreme ce alţii îşi pun amprenta asupra istoriei şi realizează tot ceea ce îşi pun în minte să realizeze? Succesul are prea puţin de-a face cu inteligenţa, educaţia, I.Q.-ul, mediul familial, relaţiile sociale, înfăţişarea sau chiar dinamismul personalităţii. Desigur, aceşti factori îşi au ponderea lor, dar ei nu reprezintă o condiţie suficientă pentru asigurarea succesului. Optzeci la sută din milionari sunt oameni care au ajuns la reuşită prin propriile lor forţe. Andrew Carnegie s-a născut într-o familie scoţiană săracă, dar a devenit primul dintre miliardarii lumii. În răstimp de câţiva ani, William Gates a ajuns cel mai bogat om din America. Nu a plecat la drum decât cu o idee, iar ideea lui este astăzi sinonimă cu ceea ce numim computere, în ciuda faptului că, în şcoală, Gates şi prietenii lui treceau drept elevi cât se poate de „mediocri”. Milionarii sunt oameni obişnuiţi care şi-au pus în gând să realizeze lucruri neobişnuite. Richard Branson, despre care se spune că ar fi un Peter Pan al lumii marilor întreprinzători şi care este singurul proprietar al Societăţii Virgin Atlantic, a început să-şi clădească imperiul de pe o bărcuţă ce îi servea drept locuinţă, ceea ce nu 1-a împiedicat să devină unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri ai momentului.    

Creat spre a te realiza

Se publică o mulţime de cărţi despre cum să ne dezvoltăm personalitatea şi între oameni, este foarte important să învăţăm să comunicăm şi să ne integrăm. Aceasta constituie o premisă a succesului, însă există destui dintre noi care, deşi au o personalitate plină de farmec, continuă să trăiască într-o atmosferă de pasivitate, neprovocând nici un fel de val în apele vieţii.

Fără să mă abat prea mult de la subiect, aş spune că nu este destul să înveţi regulile unei ‚personalităţi pozitive” - aceasta nu-ţi creează decât o aparenţă, o mască sub care se ascunde absenţa sincerităţii. Integritatea morală şi sinceritatea au rădăcini adânci în firea omului şi ele se întemeiază pe un sistem de valori, pe convingeri şi pe o înţelegere profundă. Etica structurii caracterului va prevala întotdeauna asupra eticii personalităţii - dar la acest aspect voi reveni ceva mai târziu.

Condiţia succesului nu o reprezintă nici ereditatea, nici nivelul superior al I.Q.-ului, nici diplomele universitare: prea sunt numeroşi oamenii de succes care nu s-au bucurat de nici unul dintre aceste atuuri. Nu, succesul pare a fi mai curând o consecinţă naturală a ceea ce este cineva, decât un rezultat a ceea ce face respectiva persoană sau a modului cum acţionează. S-a spus că o premisă a succesului ar constitui-o sănătatea şi condiţia fizică, dar gândeşte-te la popularitatea enormă cucerită de Helen Keller, care s-a născut oarbă şi surdă. Cine ar fi crezut că o persoană cu un handicap atât de sever ca cel al lui Franklin D. Roosevelt ar putea deveni preşedinte al Statelor Unite şi totuşi aşa s-a întâmplat. Marele poet englez John Milton, creatorul strălucitorului tablou al Paradisului pierdut, a fost orb, iar titanul compozitorilor, Beethoven, şi-a pierdut auzul, dar a continuat să zămislească muzică. Cui i-ar veni să creadă că există mari artişti ai penelului sau mari scriitori al căror handicap fizic abia de le îngăduie să se mişte sau care îi reduce chiar la o imobilitate aproape totală?! Stephen Hawking, cel care este supranumit „noul Einstein”, a cărui carte A Brief History of Time (O scurtă istorie a timpului) s-a menţinut pe primul loc în topul bestseller-urilor vreme de o sută de săptămâni, este victima unei boli care îl ţintuieşte în scaunul său rulant, nu poate vorbi decât cu ajutorul unui ordinator fixat pe gât şi, din întreg corpul, nu mai este capabil să-şi mişte decât un singur deget, cu care acţionează computerul. în clipa când scriu această carte, o tânără femeie de douăzeci şi ceva de ani numită Evelyn Glennie este considerată cea mai celebră percuţionistă din lume, deşi suferă de surditate totală. Ceea ce majoritatea oamenilor ar califica drept impediment, ea declară a fi un avantaj, ba chiar un dar: capacitatea ei de a „citi” vorbirea după mişcarea buzelor este excepţională, iar propria sa voce, perfect modulată. Deşi nu poate auzi muzica, ea îi simte vibraţiile prin picioare, prin pielea capului, prin păr şi prin osatura feţei. Cunoscutul sportiv Trevor Jones a rămas paralizat de la umeri în jos, în urma unui accident de schi, dar a ştiut să-şi reclădească viaţa, iar între succesele sale se numără şi acela de a fi devenit primul tetraplegic care a traversat Canalul Mânecii într-o ambarcaţie uşoară. Trevor este una dintre cele mai remarcabile şi mai pozitive persoane din câte am întâlnit şi se dedică total ajutorării semenilor atinşi de maladii ale măduvei spinării. Trebuie să îl menţionez, ca întotdeauna, pe incredibilul Douglas Bader, care şi-a pierdut ambele picioare prăbuşindu-se cu avionul, înainte de război. Această nenorocire li s-a întâmplat şi altor sute de piloţi din lumea întreagă, iar accidentul a pus capăt carierei lor de zburători, însă Douglas Bader şi-a cucerit celebritatea ca pilot într-una dintre cele mai crâncene şi mai faimoase bătălii aviatice din istorie: bătălia pentru Anglia. Mai mult decât atât, căzut prizonier, a preluat conducerea grupului său şi a reuşit să evadeze!

Succesul poate însemna notorietate internaţională ori recunoaştere în cadrul unui cerc restrâns de prieteni sau rude, dar indiferent de amploarea sa, instinctul succesului îi determină pe unii oameni să se depăşească pe ei înşişi, să învingă împrejurările şi să realizeze lucruri mari. Această nevoie de autodepăşire şi de a aspira către un ţel este specifică naturii umane şi nu putem fi fericiţi decât dacă urmăm îndemnurile ei. Adevăratul succes, care nu are absolut nici o legătură cu acumularea bunurilor materiale, se măsoară după ceea ce creăm şi după cum ne creăm pe noi înşine - succesul şi fericirea nu numai că merg mână în mână, ci se şi dezvoltă unul dintr-altul.