Poetul a murit, traiasca poetul!
E oficial. Poetul Grigore Vieru muri, azi noapte, la Spitalul de Urgenţă din Chişinău şi va fi înmormântat la cimitirul din strada Armenească la 20 ianuarie. Preşedintele Vladimir Voronin a semnat un decret privind declararea zilei de doliu naţional la 20 ianuarie şi constituirea Comisiei de stat pentru organizarea funeraliilor poetului Grigore Vieru.(Unimedia).
Televiziunea Publică "Moldova 1" a băgat un flash pe durata filmului "Văleu, văleu, nu turna", apoi a întrerupt emisiunea "Ring Star" pentru a pune pe post înregistrarea seratei de creaţie prilejuită de aniversarea a 70-a scriitorului (an. 2005)...
Grigore Vieru a fost un poet complex, a scris mult şi contradictoriu. A excelat în poezia pentru copii (cei mari şi mici) - după părerea mea umilă, cel mai talentat cântăreţ al Mamei în limba română, reuşind să scrie cam tot ce se putea scrie despre mamă: a comparat-o/asemuit-o cu toate - izvorul, stelele, pădurea, natura, cerul etc. A scris, despre mamă, în toate registrele: tragic, comic, baladă, poezie, odă, bocet, doină...
A exploatat intens sensibilitatea şi emoţiile, fiind un poet al inconţtientului pasional.
A fost, într-un sens, nihilist. Întreaga sa creaţie poate fi citită prin grila opoziţiei/negării Progresului şi Civilizaţiei. A opus Inovaţiei Tradiţia, Noului necunoscut vechiul trăit şi idealizat: emergenţei familiei moderne, cu mobilitatea sa inerentă, Vieru i-a opus o familie statică, tradiţională, fondată pe dragostea necondiţionată de mamă, deteritorializării şi intensificării migraţiei - casă părintească, societăţii globale - Patria. E, în acest manifest, o nostalgie nedisimulată după mica comunitate rurală, frăţia, ca opusă societăţii anonime, construită pe relaţii abstracte.
Poezia sa pentru maturi este incomparabil sub nivelul creaţiei "materne", la fel ca şi puţina publicistică. Poeziile despre limba română, Prut, Nistru, Lenin utilizează scheme poetice identice, repetiţii de metafore şi motive, construcţie şi sonoritate...
Odată cu moartea poetului Grigore Vieru se crează două goluri (pe care sper, din toată inima, să nu le acopere nimeni!) - instituţiile „poezie naţională" şi „poet naţional", ambele rămăşiţe ale unei centralizări a artei de care aş vrea să uităm cât se poate de curând...
Instituţia „poezie naţională" a fost utilă regimurilor care au practicat forme de control a creaţiei: naţionalismul deşănţat nu se prea deosebeşte, în acest caz, de comunism. Ambele tipuri de mentalitate colectivă unică au avut nevoie de creaţii „reprezentative" şi „educative" care ar fi desăvârşit, la nivel imaginar, unitatea/uniformizarea clamată de naţiune/partid.
De cealaltă parte, funcţia de „poet naţional" a fost o reificare logică a nevoii de profeţi naţionali/de clasă de care Puterea a avut nevoie. Era poate, cea mai neliberă funcţie din statul politico-poetic: cu rigorile sale tematice rigide şi obligativitatea unor atitudini şi sensibilităţi. Nu ştiu dacă Grigore Vieru a prins „chestia" asta, există însă destui inşi care au făcut capital politic şi cultural pe seama lui... Mai avem un prozator „naţional", Ion Druţă, şi un compozitor naţional, Eugen Doga.
Azi, odată cu dispariţia fizică a lui Vieru, devine reală anularea acestor două psoturi. Mai ales cea de păstor al naţiunii. Literatura autohtonă s-ar debarasa de complexele naţionale şi profetice şi s-ar crea un climat poetic normal, cu multe centre (pentru asta, US trebuie restructurată, un glasnosti şi perestroika la kolhozul de pe 31 august, 98 sunt mai mult decât necesare), curente, idei concurente... În care inovaţia ar fi salutată şi apreciată. În care criteriile succesului nu ar fi legate de aderenţa/nonaderenţa la nişte construcţii extraliterare (şi deci anormale) de genul: literatura naţională, poetul naţiunii etc.
Aşa-zisa „marginalizare"/"asasinare prin uitare" a lui Grigore Vieru e doar un mit comod... mutaţia care s-a produs a fost la nivelul calităţii şi esenţei publicului cititor al poetului. Grigore Vieru a operat la nivelul sensibilităţii, a scris poezie emoţională, pasionantă despre lucrurile obişnuite ale vieţii (casă părintească, mamă) şi cititorii săi, normal, au venit din zona consumatorilor acestui tip de poezie - gospodine, săteni, emigranţi moldoveni (vezi popularitatea nebună a unor cântece: Casa părintească nu se vinde şi altele din aceeaşi serie). Că scriitorii urbani, postmoderni, sociali, teribilişti ai Moldovei (şi cititorii lor) nu au gustat din poezia maestrului, ci au căutat alte surse, e un fapt normal...
Să-i fie ţărâna uşoară!
Sursa
2009-01-18 19:06:36