S-a stins din viaţă Grigore Vieru


Poetul

Poetul Grigore Vieru (1935-2009)

 

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui tragic accident rutier, a plecat la Domnul marele poet basarabean, Grigore Vieru. Dumnezeu l-a luat dintre noi cu puţin înainte ca poetul să împlinească 74 de ani.

Grigore Vieru este, probabil, cel mai cunoscut condeier de către românii de pretutindeni, în special de cei care sunt sau au fost copii în perioada zbuciumatei sale vieţi, graţie sutelor de poezii care le-au fost dedicate şi care le-au pus prima piatră de temelie pe treptele cunoaşterii.

Strălucirea sa se datorează însă vibrantelor sale poezii patriotice, multe dintre care au fost cântate de cei doi mari martiri ai neamului românesc, Ion şi Doina Aldea Teodorovici, în perioada în care sute de mii de români basarabeni îşi recuperau, în genunchi şi cu icoanele în mâini, Libertatea.

A dus o viaţă plină de emoţii, a fost adorat şi, uneori, blamat.

Grigore Vieru va rămâne, cu siguranţă, în topul celor mai mari poeţi ai timpului, iar poezia sa va dăinui mult timp în sufletele românilor.

Poate, uneori, noi am fost cei care nu l-am înţeles şi poate că el nu ne-a înţeles întotdeauna pe noi. Cu toate acestea, îi vom purta mereu în inimă respect şi închinăciune. Iartă-ne, maestre, dacă ţi-am greşit.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace.

      

Sursa
2009-01-18 12:56:23



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog