Basarabie cu jale

Marele poet Grigore Vieru a conferit un nou curs literaturii naţionale, dînd „Alarma” în 1957. Poeziile sale au ghidat zeci de generaţii, impresionante şi unice prin sens, profunzime, încărcătură emoţională . „Duminica cuvintelor” îndrumă picii de la grădiniţe, „Abecedarul” luminează calea micilor şcolari, iar „Versuri pentru cititori de toate vîrstele” alină setea de frumos de la mic la mare, astfel că culegeri din lirica şi poezia sa au aparut de-a lungul anilor în Franţa, Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia,Georgia, Armenia, Macedonia, Bulgaria, Bielarus, Tadjikistan, Kîrgîstan şi în alte ţări, spărgînd atît bariera de vîrstă, cît şi cea de limbă sau spaţiu. A închinat poeme lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brîncuşi, Nicolae Labiş, Marin Sorescu, botezîndu-le cu aceleaşi nume. A scris şi pentru marele poet nepereche, Mihai Eminescu, căruia i-a dedicat „Legămînt”.

     Scrie cu ardoare despre mamă, patrie, limbă („Pierzînd pe mama, îţi rămîne Patria, dar nu mai eşti copil”) …

        Despre sine : „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi. A fi simplu nu e o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori cîte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, pînă cînd te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?!”

Mi-ar trebui zile întregi şi tot nu mi-ar ajunge să scriu despre lacrima şi surîsul poporului Românesc, Grigore Vieru…

Acum, Maiestrul are nevoie de susţinerea tuturor …

„În mine a lovit străinul

De Paşti sau Denii.

Dar încolţitu-m-au bezmetici

Şi moldovenii.

Că nu suntem români străinul

Pe-a lui o ţine

Şi-ai mei mai tare-l cred pe dînsul

Decît pe mine…”

(„Basarabie cu jale”)