arte si militieni

Un cititor al articolului de pe Unimedia, cu privire la interzicerea spectacolului „Monoloagele vaginului”, după Eve Ensler, zice, încercând să se urce pe cealaltă parte a baricadei: „Monoloagele vaginului este un kitsch, pentru prostii care doresc sa-si creeze imaginea de "gânditori profunzi".

Altul, la fel de „critic”: „Am citit aceasta lucrare. Este de-a dreptul haioasă. Şi scrisă de o autoare a cârei moralitate lasă de dorit. Haideţi să ne gândim ce vom învăţa din acest spectacol. Părerea mea , nimic. Se promovează doar imoralitatea”.

Concluzia ambilor este: nu merită să se facă atâta vâlvă pentru o piesă slabă.

O judecată de gust inocentă, nu?

Doar că, nu ar trebui să punem căruţa înaintea calului şi nici să proiectăm retroactiv nişte valori estetice pe o stare lucruri juridică... E un fel de revoluţie cromatică manipulatoare.

A spune că o piesă este slabă, sau că este un kitsch este un lucru absolut normal în sfera culturală a socialului, dar când acest lucru îl hotărăsc miliţienii şi forţele de ordine, este o problemă gravă.

În acest scandal al „M.V.” (aşa cum apare acum avizul despre interzicerea spectacolului) există 3 părţi: biserica, arta şi...miliţianul moldovenesc cu reflexe sovietice. Biserica are dreptul constituţional, legal, moral şi social de a protesta, de a supune criticii orice creaţie a spiritului uman care se vrea artă sau cultură. La fel, artistul, are dreptul, libertatea şi Obligaţia de a crea liber şi nestingherit, de a-şi exercita libertatea creaţiei aşa cum crede de cuviinţă.

Din contra, miliţianul nu are dreptul să supună cenzurării, să interzică, să suspende sau să procedeze la urmărire penală în cazul artistului (atâta timp cât acesta nu încalcă legile statului de drept). Miliţianul poate să fie amator de artă, cunoscător – nimeni nu are dreptul să-i interzică să vina la spectacol, concert în calitate de simplu spectator, dar dacă vine cu bastonul şi uniforma şi stinge lumina, atunci e o problemă gravă cu democraţia moldovenească de matineu.

Numele problemei este imixtiunea puterii în sferele autonome: arta, religiosul, sfera privată. Arta trebuie judecată şi discutată cu criterii artistice, morale, la limită, religioase, însă în nici un caz cu bastonul de poliţist, fluierul şi telefonul anonim al unui comisar de poliţie... Discuţiile despre valoarea literară ale „Monoloagelor vaginului” trebuie să se poarte în sfera literară, cea culturală şi cel mult, în cea religioasă, nu însă la comisariatul de poliţie.

Este straniu că Uniunile de creaţie moldovene „dorm” acest abuz...