În RM, Eurovision-ul e aşteptat cu sufletul la gură. Deja a început etapa de preselecţie, la care concurează cei mai buni interpreţi locali. Aici, importanţa acestui show simpatic este mult umflată, fiind echivalat cu o olimpiadă sportivă sau un campionat mondial de fotbal, spre deosebire de ţările occidentale, unde e văzut mai degrabă ca un kitsch şi unde puţini cântăreţi sau formaţii care se respectă vor acceptă să concureze. În RM, în schimb, evenimentul este supradimensionat până la limitele grotescului. Astfel, la unul din concursurile precedente, scandalul privind falsificarea voturilor a ajuns în Parlament, unde s-a făcut o interpelare pe marginea acestui caz. Toată lumea progresistă vorbea în termeni de trădare naţională, deoarece juriul ar fi falsificat voturile şi ar fi acordat punctaj maxim Lituaniei în dauna României. Presa învinuia şi ea membrii juriului, considerând că aceştia ori au îndeplinit o comandă politică, ori au fost nişte pămpălăi pentru că, vorba lui Constantin Tănase, toată lumea ştie că la Eurovision voturile se dau nu numai pentru calitatea piesei interpretate etc. etc. etc.

Şi eu mi-am manifestat protestul, împreună cu ONG “Hyde Park”, în faţa Parlamentului RM, de unde am fost repede împrăştiaţi de poliţişti în uniformă şi în civil, Oleg Brega fiind luat pe sus într-o dubiţă de vreo 6 angajaţi ai MAI. Aveam la mine o înregistrare cu acţiunile abuzive ale poliţiei, de aceea doi indivizi în civil, cu înfăţişări de hiene, m-au urmărit aproape jumătate de zi prin oraş, ca şi pe restul participanţilor la miting care nu fuseseră reţinuţi, în speranţa că vor reuşi să o confişte. În cele din urmă am reuşit să scăpăm de ei.

Cam astfel de păţanii se întâmplă pe la noi în timpul Eurovision-ului. La prima vedere ar părea că basarabenii stau prost cu simţul ridicolului. Dar numai la prima vedere…