Tată,
Trimite-mi prin vorba-ţi caldă
Dorul şi doinele de la noi,
Trimite-mi dulce iz de toamne
Când în butoaie puneai vinuri noi…
Trimite-mi timpul când
Încet viscolea în ograda noastră
Cu albe petale de cireş,
Iar vremea necruţătoare devenea
Pur şi simplu iarnă
Şi ne plimbai cu sania,
Râzând fericit…
Aruncă-mi blând liniştea feerică
A cărării din grădină
Dormind sub mângâierile lunii –
Trimite-mi-le pe toate,
Căci ele-mi topesc
Fiinţa, dorul şi aleanul
Şi mă zbuciumă şi mă fac să plâng!
Mi-aduc aminte cum te aşteptam
În caldă zi de vară
Să-mi spui ce păsări ţi-au cântat
Azi în crâng…
Dacă aş putea ţi-aş mângâia privirea obosită
Ruptă din roşu amiurg de toamnă…
Şi-a fost demult, nu-i aşa?
Anii…se ţin de noi şi ne petrec
Până privirea ni se pierde-n neguri.
Mi-e dor să întrebi iar
Unde-i copilul cu ochii negri ca aguda
Şi plini de şiretenie?
Cine-i mai caută paşii sprinţari,
Rătăciţi
Prin poieni şi pe drumuri,
Cine-i mai spune poveşti
Cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene?
Tu, tată, tu şi inima mea rătăcită,
Două inimi cuprinse-n amintiri
Ca-ntr-un toiag de fier!
Şi-mi vine să-mi tai tăcerile
În mici secunde
Să le arunc nebuneşte
Peste răsărituri
Şi apusuri obosite
Peste dorul tău, tată…
Şi-mi vine să-mi despic trăirile
În minute, iar cu ele
Să-ţi mângâi somnul obosit
Plin vise cu noi…
Să mă arunc peste
Să te regăsesc mai repede…
Şi toate acestea
De dorul tău, tată…