Am început în ultimul timp să dau dovadă de mai mult optimism. Poporul şi compatrioţii mei optează tot mai insistent pentru schimbare. Despre schimbare vorbesc şi politicienii de dreapta, şi cei de stânga, şi electoratul lor. Nu mai vorbesc de tinerii fierbinţi, care îşi doresc o altă viaţă, mai bună, nu ca a părinţilor lor.
Problema este însă că noţiunea de schimbare nu înseamnă acelaşi lucru pentru toată lumea. Cel puţin pentru mine şi categoria umană din care fac parte nu ar exista practic loc în niciun scenariu de societate progresistă, imaginat de ei. Şi atunci nu-mi rămâne decât să mă întreb cu ce s-o fi asociind schimbarea pentru populaţia RM şi de ce toţi şi-o doresc atât de mult, cu condiţia ca homosexualii să rămână acolo unde i-a instalat inchizitorii. Sau poate este vorba de schimbarea aşa cum a fost înţeleasă de unul din personajele lui Caragiale: “Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”.
Sau poate prin schimbare se urmăreşte introducerea religiei în şcoli, proclamarea unei religii oficiale în stat? Dar nu mai e nevoie, aici comuniştii, identificaţi cu “vechiul”, “stagnarea” au produs deja schimbarea, au revoluţionat societatea, împăcându-se foarte bine cu religia şi dogmele ei.
Toate partidele şi aproape toate ong-urile susţin că mă tolerează, că n-au nimic împotriva mea cu condiţia să stau cuminte în ungherul meu şi să nu cer prea mult - drepturi sau libertăţi - pentru că am putea să-l mâniem pe Domnul.
Dar situaţia nu mă surprinde prea mult. În RM, noţinea de schimbare este una nebuloasă, ca şi alte concepte care desemnează progresul, evoluţia etc., şi poate însemna totul sau nimic, fiind mai degrabă un cuvânt în vogă, care e cool şi dă bine.