„Să rezolvăm mai întâi problemele cu adevărat importante, şi abia după aceea ne vom gândi şi la problemele voastre, ale homosexualilor!”. Am avut deseori ocazia să aud astfel de opinii, destul de tolerante dacă le raportăm la societatea moldavă patriarhală, exprimate de persoane progresiste: intelectuali, studenţi, inclusiv de la Drept, ong-işti implicaţi în lupta pentru emanciparea societăţii, pentru drepturile omului şi altele, când cineva îndrăzneşte să pună în discuţie şi discriminarea la care sunt supuşi homosexualii. Pentru ei, orientarea sexuală e o chestie exotică, lipsită de importanţă peste care se poate trece cu uşurinţă, care poate fi neglijată, păstrându-ţi totodată dreptul de a pălăvrăgi cu graţie despre Om, Drepturi, Echitate, Revoltă, Revoluţie, Bine, Dreptate etc. Ei nu pot nicidecum înţelege că pentru un reprezentant al minorităţilor sexuale, problema orientării sexuale este CEA MAI IMPORTANTĂ. Aş fi curios să-l văd pe un heterosexual cum ar reacţiona dacă i-ai spune că fetele, sexul şi, în general, viaţa de zi cu zi nu este importantă, şi că trebuie să privilegieze interesele ţării, ale planetei şi umanităţii în detrimentul vieţii personale, să sacrifice totul doar pentru a întruchipa nu ştiu ce ideal al statului, naţiunii, bisericii şi societăţii. Poate doar atunci ar înţelege majoritarii absurditatea discursului pe care îl emit cu seninătate referitor la homosexuali, şi pe care îl consideră, de regulă, firesc şi în ordinea lucrurilor.
Să fie chiar atât de puţin important felul în care eşti constituit? Are cineva dreptul moral să-ţi ceară să renunţi la instincte, la esenţa pe care o încarnezi, să te schimbi în sensul dorit de ei, cei consideraţi tradiţional drept „normali”?