Sunt lumi întregi pe care nu le cunosc, de care nu am auzit măcar, sunt idei care nu mi-au trecut niciodată prin cap şi, cu toate acestea, nu mă consider mai sărac, nu trebuie să mint ca şi cum aş vrea să mă apăr, ce să apăr, când, minţind, eu deja nu mai sunt, sunt praf în ochi.

Disponibile, dar însoţite. Aşa se vindeau anumite produse, ca nişte fecioare, pe vremea comunismului, cu "însoţitori" obligatorii: la o bicicletă - un iepure, o gâscă pentru maşina de spălat, peşti la pâine sau feştilă (fitil) de lampă! Îi ţineam, în acest fel, ÎN VIAŢĂ pe oamenii muncii de la oraşe (mai ţineţi minte: baie de două ori pe săptămână, toată familia în aceeaşi apă), cei mult regretaţi astăzi de majoritatea românilor (remember refrenul: pe vremea lui Ceauşescu, cu toţii aveam un loc de muncă asigurat, deci era mai bine). Nu mai contează că produceau lucruri inutile, nevandabile, care nu rezistau nici unei concurenţe, nici măcar în CAER, lucrau numai ca să nu stea, cui îi mai păsa de calitatea şi necesitatea acestor false mărfuri?

Cu un bunic frânt în închisorile politice şi combatant anti-sovietic şi un tată nedreptăţit profesional din cauza dosarului nesănătos al bunicului, nu cred că aş putea fi bănuit de simpatii pro-comuniste sau de nostalgii ceauşiste. Totuşi, nu de multă vreme (posomorât foarte de amintirea maturităţii precoce adusă firii mele de privaţiunile anilor '80), am avut un gând limpede, lucid, de punere în îndoială a rostului radioului Europa liberă. Ce naiba era aia: Rezistenţa pe unde medii şi scurte? Doar atât a izbutit, în lupta cu "hidra", consistentul (totuşi) exil intelectual românesc în anii totalitarismului: să se adune parţial şi să peroreze sub umbrela unui post de radio? Să poarte o guerilla de odaie antifonată? Mi se va spune că se încerca crearea unei impresii de recuperare a normalităţii (emisiuni muzicale, critică literară, emisiuni politice), dar ce mult aduce asta cu mioritica, jugănita "rezistenţă prin cultură" a celor rămaşi, întru veşnică adormire de conştiinţă, înlăuntrul graniţelor! Dar oare atitudinea asta distant-aseptic-rebelicoasă ce efecte perverse avea? Oare, pe lângă o oarecare reanimare a speranţei, nu sădea şi o anumită uşurătate, o acceptare mai lesnicioasă a realităţii (altfel, intolerabile, umilitoare) de afară? Nu zic acum că taman E.L. a pus umărul la perpetuarea comunismului în România. Au avut grijă de amănuntul acesta (de supravieţuirea în anii '80 a terorii post-teroare - definitorie pentru anii '50) informatorii: rudele, prietenii, colegii noştri. Las întrebările aşa, fără răspuns, sunt destul de scandaloase, oricum, dar fie-mi îngăduite, nu vorbim aici despre îngeri.

Noaptea e nefiresc de albă, întunericul - neputincios în trânta cu zăpada. Mai e şi Luna, care trimite, cu mişcări suspecte, de moartă, bezele reci de dincolo de nori.