Azi parcă e altfel. Mă trezisem de dimineaţă şi cu mult mai multă forţă ca de obicei. Inexplicabil. Mai ales că de cînd sunt în vacanţă trăiesc o stare continuă de inerţie, somnolenţă(probabil organismul meu a început să se revanşeze pentru toate orele de nesomn de la Suceava 
) şi lene bolnăvicioasă. Precum ziceam, azi parcă e altfel. Am deschis calulatorul, după ce mai răsfoisem cîteva pagini cu ştiri, am început să fac o retrospectivă recitind ultimile 20 articole ce le-am scris pe acest blog ca să constat că am cel mai plîngăcios blog din Moldova, fiecare articol fiind plin de off-urile mele fără de sfîrşit, revolte şi nemulţumiri, frustrări şi tot aşa! De parcă aş fi un copil alintat şi mofturos( la 18 ani ai mei era timpul să mă debarasez de aceste copilărisme :)) ce nu-i place nimic şi refuză cu îndîrjire să accepte ceea ce are. Mai trec cu ochii peste ultimile mele postări ca să mă conving că mă mustrez măcar pe dreptate. 
Ca să vedeţi, tot ce se petrece în jurul meu şi mă deranjează devine subiect de articol. Asta nu e copilărie curată? Explozia de afişe publicitare cu Orange, şoferii gălăgioşi din centrul Chişinăului, oamenii grăbiţi, sărăcia din satele noastre, problemele prea grele din manualul de matematică a surorii mele, publicitatea cu Coca-Cola, salariile prea mici a profesorilor, glodul infernal din Moldova pe timp de toamnă…toate, absolut toate pentru mine devin motiv de indignare!
Însa azi, repet pentru a 3-a oară, azi totul e altfel! Privesc în jur şi totul îmi pare altfel decît de obicei, curiozitatea şi insistenţa mea nu mai sunt în stare să găsească pretexte pentru a fi supărată. Nimic nu mă mai deranjează! Încep să mă minunez chiar de mine. De mult n-am mai trăi aşa o stare. Poate că a nins şi zăpada a mascat noroiul din străzile satului meu, am o familie cu care mă simt împlinită, nişte bunei care demult aşteaptă să mă vadă mai puţin supărăcioasă, nişte cărţi interesante ce aşteaptă să le frunzăresc, nişte degete ce caută consolarea tastaturii în fiecare zi, nişte ambiţii ce-şi aşteaptă realizarea, nişte oameni ce cred în mine…şi pot continua cu atîţea “nişte“…oare poţi să nu fii fericită ?!
