Am citit recent pe un blog un text interesant despre deţinuţii lagărelor de concentrare naziste. După cum se ştie, printre victimele Holocaustului s-au aflat şi persoane încadrate în categoria homosexualilor, care erau obligate de fascişti să poarte un triungi roz. Unul dintre ei - Rudolf Brazda - ultimul deţinut homosexual din aceste lagăre care a rămas în viaţă, susţine că naziştii le aplicau un tratament groaznic, triunghiul roz având şi funcţia de a trezi ura celorlaţi deţinuţi. Pierre Seel, unicul francez care a recunoscut că a fost închis în lagărele de concentrare în calitate de homosexual şi care a decedat în 2005, spunea că cei mai lipsiţi de drepturi erau acolo anume homosexualii, ei situându-se cel mai jos în ierarhia concentraţionistă.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, toţi deţinuţii lagărelor de concentrare au beneficiat de compensaţii, cu excepţia gay-ilor. Homosexualitatea era încă considerată crimă în multe ţări europene. De exemplu, în Franţa articolul care incrimina homosexualitatea a fost exclus din codul penal abia în 1982.
Dar discriminarea continuă până în prezent, cel puţin în RM. Nu am văzut niciun film care să reflecte grozăviile pe care le-au suportat această categorie de oameni în lagărele de concentrare (sper totuşi că există, dar nu au fost deocamdată date pe post). Şi la ceremoniile şcolare sau de alt nivel se păstrează tăcerea în acest sens. În consecinţă, se creează impresia că homosexualii şi-au meritat într-un fel soarta, că de fapt tratamentul aplicat lor ar fi unul firesc în orice context.
Nu întâmplător şi acum îi aud pe mulţi în RM care vorbesc cu admiraţie de Hitler pentru că în planurile lui de exterminare erau incluşi şi homosexualii. Şi nu e vorba de extremişti, ci de persoane obişnuite, care nu se deosebesc cu nimic de oamenii din jurul lor, care cresc copii şi sunt perfect integraţi în societate.