Sărbătorirea crăciunului împarte lumea în două tabere: catolico-protestanţii (şi unele popoare ortodoxe), care întâlnesc Crăciunul la 25 decembrie (stil nou), şi lumea ortodoxă, pentru care Naşterii Domnului continuă după vechiul calendar (7 ianuarie).
Nu vreau să discut problemele de ordin canonic. În primul rând sunt chestii care mă depăşesc, în al doilea rând, în lumea bisericească rânduiala calendarului nu mai este demult o problemă, bisericile ortodoxe tradiţionaliste au recunoscut dreptul unor biserici ortodoxe (de ex: Bisericii Ortodoxe Române) de a sărbători pe stil nou, împreună cu catolicii.
Există o altă problemă. Observasem pe net pagini care promovează campanii anti-Christmas Day, anti-Valentin&Valentina. Să fi fost aceste grupări promotoare a ateismului? Nu, nu cred. În realitate aceste grupuri pledează pentru pervertirea unor sărbători autentice creştine. Sărbători în care omul iese din tumultul vieţii cotidiene şi rămâne în intimitate cu Dumnezeu şi oamenii săi dragi.
Transformarea simbolurilor religioase în branduri comerciale („Reduceri de Crăciun!!!”, „De Crăciun Moşu’ îţi aduce o ofertă nouă” etc.) este cea mai perfidă cale de anihilare a vieţii spirituale unui popor. Este o situaţia mult mai oribilă decât cea din perioada sovietică: sărbătoarea nu este anulată, este lăsată doar forma, învelişul, iar fondul este răpit şi anihilat.
Vorbeam anterior vorbeam şi de 1 decembrie, care a păţit exact acelaşi lucru.
Sărbătoare înseamnă o nouă retrăire a evenimentului care a avut loc în trecut, în acest fel, el nu mai are o limită temporară, ci adoptă o trăsătură atemporală. Iată de ce este foarte important cum sărbătorim Crăciunul.
În întreaga lume, 25 decembrie, este o sărbătoare comercială, este un anti-Crăciun, opus antinomic acelui Crăciun adevărat ortodox, care se mai sărbătoreşte în satele basarabene la 7 ianuarie. Iată de ce cei care simt cu adevărat dimensiunile ortodoxiei se retrag instinctiv în vechile orânduieli, chiar dacă sunt mustraţi pentru faptul că „nu sunt ca toată lumea”.
