Oare când vom reuşi să scăpăm de colectivismul sovietic, de kolhozuri (înţelese nu doar ca forme de organizare a muncii, ci şi a traiului în general)? Am aflat zilele acestea că nu toţi cetăţenii RM au dreptul să-şi instaleze centrale termice, firmele prestatoare de servicii impunând o anumită limită în acest sens. Astfel, pe scara unui bloc, doar 2-3 familii au dreptul să beneficieze de încălzire autonomă, restul fiind obligaţi să utilizeze serviciile “Termocom”-ului. Întrebaţi de ce discriminează şi nu permit tuturor locatarilor să-şi instaleze centrale termice, angajaţii de la “Moldova-Gaz” oferă un răspuns uluitor de aberant: “Pentru că nu ar ajunge gaze pentru toţi”.
Dar oricât de naiv ar fi consumatorul, tot n-ar putea fi înşelat de un asemenea raţionament. Dimpotrivă, îl enervează şi mai tare. Adică nu e suficient că este impus să suporte toate pierderile din reţea şi să tragă ponoase din cauza gestionării incompetente a resurselor, mai trebuie să i se servească şi minciuni neruşinate. Mulţi chişinăuieni care şi-au procurat centrale termice autonome ca să dispună la bunul plac de gazele naturale, să decidă de sinestătător în privinţa consumului, nu o mai pot face şi au fost nevoiţi să le vândă. Vor trebui să suporte în continuare serviciile infecte ale “Termocom”-ului, care îi tratează cu aroganţă livrându-le agent termic în cantităţile şi în intervalul de timp stabilite arbitrar, de regulă toamna târziu - primăvara devreme. Nu mai vorbesc de facturile nejustificate.
Iar asociaţiile de locatari (exact ca şi sindicatele de la întreprinderi) nu mişcă un deget în vederea remedierii stării de lucruri, acceptând ca membrii lor să fie folosiţi ca nişte instrumente de diverse companii ori societăţi pe acţiuni. Însă lipsa lor de reacţie nu ar trebui să ne surprindă. De vină e sistemul în care au fost formaţi, colectivismul sufocant fiind receptat ca ceva firesc, ca o a doua natură sau, cel mult, ca un rău necesar.