cusniroaicaZilele trecute, pe adresa ziarului FLUX ne-a venit o scrisoare de la Comisia Electorală Centrală în care, preşedintele acesteia, Eugen Ştirbu, ne-a cerut să excludem de pe pagina web a ziarului nostru (www.flux.md) „informaţiile vizând agitaţia electorală în privinţa lui Sergiu Răileanu”. În scrisoare sa, Eugen Ştirbu ne informează că pe site-ul nostru ar fi plasată o adresare prin care „cetăţenii sunt îndemnaţi să voteze pentru reprezentatul diasporei comunităţii de moldoveni de peste hotare”, Sergiu Răilean, şi că pe pagina web a FLUXULUI ar fi plasată „fotografia şi numele persoanei vizate, precum şi aspecte ale programului electoral al acestuia” şi tot acolo este indicat „bifează simbolul votat” în dreptul persoanei respective”. Preşedintele CEC ne aminteşte că, potrivit normelor Codului Electoral, nu avem dreptul să facem agitaţie electorală pentru o persoană sau alta atâta timp cât aceasta nu a fost înregistrată în calitate de concurent electoral. Eugen Ştirbu ne mai comunică în aceeaşi scrisoare că membrii CEC au examinat şi s-au pronunţat asupra acestui caz în urma sesizării deputatului Valentin Cuşnir.

Cu adevărat, câteva săptămâni în urmă, am avut surpriza să aflăm că logoreica deputată neafiliată, Valentina Cuşnir, care, nu scapă nicio ocazie să se manifeste public, crezându-se aptă intelectual să se pronunţe în orice chestiune, să comenteze orişice eveniment, chiar dacă acesta a avut loc doar în mintea ei învolburată, a adresat de la microfonul Parlamentului o interpelare în care ne acuza că am face agitaţie electorală pe pagina web pentru o persoană din diasporă. Întâi am crezut că cineva a spart site-ul nostru şi a plasat acolo prin infracţiune un banner electoral. Dar, după ce am căutat cu de-amănuntul presupusul spot electoral fără a-l găsi pe site-un nostru, am înţeles că volubila doamnă Ştie-tot nu are idee ce înseamnă un site. Explicaţia este simplă: FLUX abordează cu regularitate problemele conaţionalilor noştri plecaţi peste hotare şi în urma publicării mai multor materiale au fost solicitaţi de reprezentaţii diasporei noastre să facem schimb de link-uri cu câteva site-uri din străinătate care sunt vizitate de moldovenii aflaţi acolo. Iată că pe unul dintre aceste site-uri, şi anume ASSOMOLDAVE, a fost plasat un banner electoral al respectivului personaj din diasporă. Probabil că madam Cuşnir, care, din câte am înţeles, în 2009, vrea să ajungă din nou în Parlament în calitate de deputat independent, pentru că nu se va găsi niciun partid care să ia în cârcă un asemenea specimen pretins politic, dar total nepoliticos, şi pentru că, iarăşi probabil, mizează pe voturile celor care muncesc sau au muncit peste hotare, dat fiind că şi ea, ditamai deputat, a mers să şteargă fundul contra plată bătrânilor din Italia, s-a simţit ameninţată de apariţia unui concurent din diasporă pe imaginarul ei segment electoral. Şi pentru a-şi pune la adăpost viitorul ei politic, a ieşit cu jalba în proţap (nicio aluzie la o altă deputată neafiliată), acuzându-ne de această imaginară infracţiune electorală, fără a face sau fără a fi în stare să facă distincţia între două site-uri absolut diferite, care sunt legate doar prin link-uri. Când am realizat această confuzie produsă în mintea madamei Cuşnir, nu am găsit oportun să-i răspundem pentru că de … ne-am spus noi: Dumnezeu a făcut lumea umplând-o cu de toate şi nu merită să reacţionezi la orice anomalie a diversei faune politice de la Chişinău.

Dar iată că membrii CEC s-au prins la nada madamei Cuşnir dând curs sesizării acesteia. Modul în care au reacţionat membrii CEC este de natură să facă să avem rezerve faţă de capacitatea acestei instituţii de a gestiona corect alegerile: cum o să numere membrii CEC voturile la alegerile din 2009, mai ales că au în dotare un sistem computerizat, dacă nu pot face diferenţa între două site-uri absolut distincte şi s-au lăsat atât de uşor duşi în eroare de un personaj bun de dus la balamuc?
Este puţin probabil ca cineva din aparatul CEC să fi verificat pe care site este plasat bannerul electoral despre care este vorba în sesizarea bizarei madam Cuşnir - FLUX sau ASSOMOLDAVE, altfel CEC nu ajungea să comită această eroare. Pentru conformitate mai precizăm încă odată: banner-ul electoral este plasat pe ASSOMOLDAVE şi noi nu putem şi nici nu avem dreptul, altfel am comite o infracţiune, să-l ştergem. În concluzie, activitatea noastră este în absolută corespundere cu normele Codului Electoral. Problema este în altă parte - în capul celor pentru care nu există nici norme morale, nici bun-simţ şi nici un dram de rezonabilitate.