Niciodată o săptămînă n-a trecut mai chinuitor pentru mine. Ştiam că urmează să vin acasă, îmi inchipuisem această întîlnire cu Moldova, cu casa, cu cei dragi în imaginaţia mea în fel şi chip, încît de-acum începusem să nu mai cred că va veni într-un final acest sfîrşit de săptămînă care avea să-mi materializeze toate gîndurile acumulate în decursul a aproape 3 luni de facultate.
Chiar şi după ce trecusem vama nu realizam pe deplin că sunt ACASĂ. Poate că Suceava şi mediul de acolo reuşise între timp să-mi substituie( cel puţin, parţial) această necesitate continuă sufletească de a fi printre cele apropiate sufletului meu, totuşi resursele mele începuse latent să se epuizeze, aşa că unica soluţie era cursele Suceava-Chişinău, Chişinău-Fîrlădeni cu destinaţia ce avea să-mi readucă plenitudinea sufletească. Indiscutabil aşa şi a fost. Poate e deplasată asocierea, dar revin iar la condiţia mioritică a fiecăruia din noi, cel puţin a celora născuţi şi crescuţi la sat. Starea la întoarcerea în satul cu întinderile ce ţi-au adăpostit visele copilăreşti, în mod paradoxal, e incomparabilă şi devine o necesitate vitală, o pastilă ce te face să te regăseşti.
Nu trecuse atît de mult timp de cînd plecasem din Moldova, totuşi la întoarcere, ochii mei( observatori, ca de obicei) căutau( zadarnic) să sesizeze schimbarea ce(putea să) se produ(că)se. Aceleaşi sate întinse simetric de-a lungul şoselelor şubrede, case sfioase aflate în plină pregătire de iarnă, copaci mai goi decît îi lăsasem la despărţire, lanuri mai pustii, oameni cu acelaşi surîs trist într-un colţ de buze…Moldova am impresia e aceeaşi de cîţiva ani la rînd. De parcă am bate pasul pe loc( mai trist e că uneori mi se pare că chiar mergem spre degradare).
Chiar şi Chişinăul mi se păruse neschimbat. Aceeaşi explozie portocalie de afişe publicitare cu Orange, maşinuţe “Lada” ca nişte ştrengari codaşi pe lîngă automobilele luxoase, ţărani grăbiţi pe lîngă domni la cravată, şoferi gălăgioşi ce-şi vînează pasagerii în Gara Auto, mătuşe domoale(dar insistente) propunîndu-şi ofertele generoase “3 ciocolate la 10 lei”, bagaje mari, oameni grăbiţi(spre casă) şi mai grăbiţi(de acasă)…oameni porniţi în căutarea a ceva mai bun…cu convingerea că “bunul” şi “acasă” sunt termeni absolut incompatibili…(cu justificabilă dreptate).
…uitasem…acelasi afiş impunător cu mesaj pe măsură ce-ţi cade în ochi la ieşirea din Chişinău “Republica Moldova este Patria mea”…da, Patrie, păcat că pentru mulţi doar pasageră…
