Am aflat această nouă versiune a mitului aseară, în unul din numeroasele filme despre antichitatea greacă, de regulă americane,  a căror personaje seamănă leit cu  eroii creştinătăţii. În plus, Ahile se săruta aici pătimaş cu o femeie. Dar, din câte ştiu eu, povestea sună un pic altfel. Patrocle era în realitate amantul lui Ahile. În timpul războiului troian, din cauza unei neînţelegeri, Ahile a refuzat să lupte. Deoarece fără aportul său victoria era imposibilă, ceilalţi conducători l-au convins pe Patrocle să participe la lupte, unde a fost ucis de Hector – liderul troienilor.  Intriga a funcţionat perfect, determinându-l pe Ahile, înnebunit de furie şi durere, să se implice în război şi să răzbune moartea amantului său: l-a ucis pe Hector, l-a legat de un car şi l-a târât în jurul cetăţii duşmanului.
De fapt, majoritatea absolută a filmelor despre antichitatea greco-romană, care pun în scenă miturile epocii, falsifică într-un mod grosolan faptele, creştinizându-le. Totul anunţă venirea unei alte epoci, mai umane, mai raţionale şi mai blânde. În acelaşi timp, anticii sunt un fel de creştini deghizaţi, cu obiceiuri şi reflexe identice cu ale noastre. Pe tot parcursul acestor filme, eroii nu fac decât să lupte pentru idealuri, corpul fiind lăsat de izbelişte. Poţi să juri că sunt puritani, atât de indiferenţi sunt faţă de instinctele lor carnale. Nimic nu te face să simţi că e vorba de o altă lume, cu alte valori, cu religii diferite şi moduri de a vedea lumea, care te-ar contraria ori stupefia, cum mi s-a întâmplat mie când am vizionat filmul „Satiricon” al lui Felini – unica producţie cinematografică (din câte am văzut eu), despre o ALTĂ lume, care a reuşit  să facă abstracţie şi să nu fie influenţată de lumea în care creează şi se mişcă  autorul.
Aceeaşi percepţie despre antichitatea greco-romană este formată şi în universităţile din Chişinău. Diferenţele izbitoare, specifice unor epoci şi civilizaţii diferite, sunt eludate. Doar uneori profii simt nevoia să se scuze pentru imoralitatea de care dădeau dovadă anticii, care încă nu fusese creştinizaţi şi, prin urmare, pot fi înţeleşi şi iertaţi, însă felul în care vedeau şi practicau ei dragostea este taxat drept viciu.
În curând, creştinii vor serba Crăciunul. Nu ştiu dacă cu ocazia evenimentului va mai fi prezentată o producţie cinematografică care să prezinte antichitatea greco-romană decadentă şi naşterea lui mesia care va salva lumea, dar de Paşti, cu siguranţă, mai multe canale de televiziune şi mai ales cel oficial vor difuza, ca în fiecare an, serialul despre Hristos - încă  un pretext de a falsifica istoria şi de a-i conferi finalitate creştină.