Ai stat putin la PC si deja simti cum ochii iti cad pe jos. Hmm la fel si eu. Am gasit pe net cateva remedii :

1. Faceţi pauze regulate. O pauză de cel puţin 5 minute departe de PC ajută ochiul să se relaxeze.

2. Clipiţi cât mai des când staţi în faţa calculatorului şi închideţi ochii din când în când, timp de 1 minut.

3. Orientaţi monitorul într-o parte, pentru a împiedica reflexia luminii pe ecran. Lumina trebuie să vină din stânga sau din dreapta nu din faţă, sau din spate.

4. Distanţa până la monitor trebuie să fie de 45-75 cm. Ecranul trebuie să fie sub nivelul privirii. Cel mai bine este dacă ecranul este aşezat direct pe mijlocul biroului, nu peste unitatea centrală.

5. Măriţi caracterele textului pe care îl citiţi. Ochiul va obosi mai greu şi simptomele astenopiei se vor instala mai târziu.

6. Reduceţi intensitatea culorii verzi a monitorului. Această culoare oboseşte cel mai mult ochiul.

7. Purtaţi ochelari cu lentile antireflex, chiar dacă nu aveţi probleme de vedere (miopie sau hipermetropie),

8. Masaţi zona ochilor, a tâmplelor şi a feţei. Ajută la relaxarea muşchilor feţei.

9. Folosiţi picături speciale dacă vă simţiţi ochii uscaţi. Ajută şi un aparat pentru umidificarea aerului sau un vas cu apă în apropierea unui calorifer.

10. Consumaţi morcovi şi luaţi regulat vitaminele B, C şi E, folositoare pentru îmbunătăţirea vederii.