Eu, Vladimir Gaidău, în baza art. 19 al Codului Civil al Rep.Moldova, mă aflu în faţa sediului Parlamentului R.M. la o acţiune de protest autorizat în data de 17 noiembrie 2008 (autorizaţie valabilă pentru o lună de zile pentru protest), pentru orele 8.00 - 17.00.

Vă anunţ că la data de 03 decembrie am fost ofensat de către câţiva poliţişti care, fără e se legitima, mi-au cerut să merg cu ei la Comisariatul General de Poliţie (de pe str.Tighina nr.6), dar au refuzat să-mi dea şi o citaţie în acest sens.

Eu cred că mâine, 04.12.08, intimidarea va continua, urmând chiar să fiu luat cu forţa din faţa Parlamentului.

Solicit reprezentanţilor mass-media să mă ajute pentru a-i putea continua protestul.

Mulţumesc,

  • V.Gaidău

03.12.2008