Astazi au demarat alegerile propriu-zise în România. După o lungă perioadă( şi după mine, oribilă) de discuţii aprinse, concurenţă electorală, lupta acerbă pentru voturile cetăţenilor, românii ( de data asta, şi românii din R.Moldova) vor culege roadele, fiind un adevărat examen politic ce-ar confirma statutul lor de cetăţeni europeni.

Am privit acest spectacol mai mult de după cortină, fără a avea vreun simpatizant şi fără ca să-mi doresc din tot sufletul să cîştige un candidat sau altul. Nu pentru că nu m-ar interesa viitorul României. De curînd, după multe drumuri insistente la Sectorul de Poliţie din Suceava, am primit şi eu permis de şedere pentru 3 ani în România, ceea ce-mi autentifică condiţia mea de emigrant “cu acte în regulă” pe teritoriul României. Sună promiţător, aşa? Fireşte că asta nu-mi oferă deloc posibilitatea şi de a vota( pînă a ajunge la o aşa treaptă superioară mai am multă mămăligă, răbdare şi birocraţie de mîncat ), însă oricum nu pot fi deloc apatică la ce se întîmplă în jurul meu.

Pentru prima data, cetăţenii din Republica Moldova vor putea să-şi aleagă reprezentatul lor în Parlamentul României. Vor avea de ales între Eugen Tomac, consilierul prezidenţial pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Candidatura PSD, Tudor Panţâru, primul ambasador al R. Moldova la Organizaţia Naţiunilor Unite şi Nicolae Dabija, scriitor şi publicist, înaintat de PNL. Pentru că nu deţin cetăţenie română ar fi normal să nu mă privească procesul şi finalitatea acestor alegeri. Şi totuşi, nu pot să fiu indiferentă cînd aceste alegeri s-au transformat treptat într-un spectacol de manipulare politică şi, cel mai tragic, avîndu-i ca marionete pe studenţii basarabeni aflaţi la studii în România.

Am urmărit cu repulsie pe Internet reacţia unora din organizaţiile de basarabeni din România ce şi-au manifestat fără rezerve admiraţia pentru un anumit candidat. O parte susţineau un candidat, altă parte alt candidat, iar restul s-au declarat neutre. O panoramă impresionantă! E bine că studenţii au atitudine civică, dar fiecare să-şi păstreze obţiunea pentru momentul cînd se va afla în cabina de vot şi de alegerea sa va depinde şi alegerile propriu-zise. Cu toate că susţinerea unui politician într-o companie electorală contravine statutului unei organizaţii non-guvernamentale studenţeşti care ar trebui să fie apolitică, unele ong-uri ale basarabenilor din România şi-au afişat în toată splendoarea simpatia politică, stîrnind reacţii în lanţ în mass-media de pe ambele părţi a Prutului, dar mai ales contradicţii între ele. În loc să formăm o reţea strînsă de organizaţii studenţeşti a basarabenilor din toate oraşele României, prin jocuri politice de acest gen, ne dezbinăm şi mai mult. Dacă nu vom fi puternici şi mobilizaţi la nivel naţional oare vom putea să ne soluţionăm problemele la nivel local pentru fiecare student în parte? Mă îndoiesc…