Există doar trei teorii care pot fi afirmate pentru a da socoteală pentru aceste fapte. Ori ucenicii originali ai lui Hristos au fost înşelaţi şi şi-au inventat în mod intenţionat povestea Învierii, sau ei erau amar de înşelaţi; sau că Învierea a fost un fapt.
I. Prima dintre aceste teorii, pe cât de veche este ea (Matei 28:13), se admite acum pe toate părţile că este ridicolă. Strauss şi Volkmar, de exemplu, o dispreţuiesc ca o explicaţie imposibilă. Noi o vom trece cu privirea în câteva cuvinte. Trupul mort al lui Hristos stând în mormântul său gata să fie produs de evrei în oricare moment, din sine distruge această teorie. Căci trebuie să ne amintim faptul că crezul în înviere datează din ziua a treia. Ori, dacă trupul nu mai este în mormânt, unde era acesta? Trebuie ori să fi fost luat de duşmanii săi, în care caz aceasta ar fi produs o respingere a Învierii; sau să fie furat de însăşi ucenici. Noi suntem tăcuţi faţă de aceste două ipoteze, căci doar o posibilă a treia (că trupul nu ar fi fost niciodată îngropat ci aruncat peste o grămadă de gunoi) este în afara discuţiei, martorii oculari mărturisind în mod expres, conform cu Pavel, că acesta a fost îngropat (1 Corinteni 15:4 ). Nimeni nu se va ridiculiza pe sine în aşa fel în această eră încât să se lupte cu faptul că ucenicii au furat trupul. Aceasta nu numai că este sigur că ei nu puteau să-şi asume curajul să facă această încercare, dar însăşi ideea Creştinismului de datorare a vieţii sale unui asemenea act este mai rău decât absurd. Imaginati-vă, dacă ar putea cineva, această bandă de ucenici deprimaţi adunaţi şi complotând cu calm de a cuceri lumea pentru ei înşişi prin a proclama ceea ce trebuia să fie văzut pentru a fi promisiunea absurdă a vieţii veşnice prin Unul care a murit – a murit şi nu a mai înviat. Imaginează-ţi apoi să descoperi pe falsul lor un sistem de un adevăr cel mai minunat – pe acest act de răpire a unui sistem al celor mai perfecte morale. Îţi poţi imagina că trupul este furat şi adus în mijlocul lor – care credeau că pot fi înflăcăraţi spre strădania nobilă prin vederea acestuia? „Ne-am putea imagina un spectacol mult mai înspăimântător?” exclamă Dr. Nott, „decât acela al unui Hristos mort furat din cavoul său şi încercuit de deznădăjduiţii urmaşi pustiiţi după cer? Şi că aici, gândeşti tu, în camera cadaverică… în această bântuială de păcat, de falsitate, de mizerie, şi de putrefacţie, că sistemul transcendent şi nemuritor al credinţei şi moralelor creştine au fost adoptate? A fost acesta furat, deformat, cadavru lipsit de viaţă singurul punct de adunare al creştinilor? A fost oare la vederea acestuia care… a fortificat, şi a umplut cu cel mai îndrăzneţ curaj, cele mai lipsite de moarte speranţe, întregul trup al ucenicilor?” Bine au declarat oponenţii noştri această absurdă presupunere. Hristos a înviat din morţi, altfel ucenicii săi erau un grup de oameni îngrozitor de înşelaţi.
