Ai noştri, puţin, despre presa altora
În sfârşit, se găsiră şi prin presa noastră (unde altundeva, dacă nu în Dilema Veche?) câteva voci "autorizate", dar încă sfioase (eu aş fi fost mai aspru), care încep să arate cu degetul mâzgăleala generală (fără excepţii!) care caracterizează scrisul şi vorbitul public cotidian de la noi, în Comparaţie cu media din Vest. Şi un appendix, nu fără legătură cu restul celor de prin Dilema adunate. Mi-am permis sublinieri:Magdalena Boiangiu:
Zilele trecute, înveselit, după ce a citit ce se mai întîmpla prin Myanmar, prezentatorul emisiunii de dimineaţă de la un post de radio pe unde ultrascurte ne-a anunţat că va continua cu ştiri „mai interesante“. Adevărat, ce poate fi interesant în legătură cu ţara asta care se cheamă în două feluri (Myanmar şi Birmania), al cărei principal oraş are şi el două denumiri, Rangoon şi Yangon, capitala fiind într-o nouă localitate, Naypyidaw, construită recent în centrul ţării, la ordinul generalilor de la putere?
Teodor Baconsky:
Ştiu că se fac insistente comentarii pe marginea stilului nostru de viaţă publică. Există printre noi nemulţumiţi cronici şi e imposibil să nu li te alături, mai ales cînd vezi cît de hidoasă se dovedeşte, în linii mari, prestaţia mediatică din România. Mă aflu în Franţa de o lună şi citesc, din motive de serviciu, mai toată presa din Hexagon. E un deliciu. Poţi fi de dreapta, bunăoară, dar găseşti şi în jurnalele sau săptămînalele de stînga (Le Monde, Libé, Le Nouvel Obs) informaţie de calitate, opinii argumentate, tonuri urbane, niveluri de expresivitate pe alocuri antologice. Din orice unghi ai lua producţia zilnică de hermeneutică socială, rămîi cu sentimentul că ai înţeles temele şi că ai fost ajutat să-ţi nuanţezi opţiunile, opiniile, judecăţile de valoare. Ai senzaţia, tonică, de interacţiune. Te simţi incitat să aprofundezi, să reiei, să urmăreşti dinamica unui anumit subiect situat, pe bună dreptate, în centrul actualităţii. Citind, înveţi să-ţi chestionezi superstiţiile. Recunoşti că te-ai înşelat sau te bucuri că ai formulat intuiţii corecte. Devii ceva mai inteligent, măcar prin faptul că eşti „branşat“, fără a renunţa la propria libertate critică. La fel de stimulantă e secţiunea culturală a fiecărei publicaţii. Nu mă refer aici la apariţiile de nişă – aşa-zicînd „academice“ sau „elitiste“ –, ci la formatul generalist, care popularizează evenimente curente şi livrează chei de lectură pe înţelesul tuturor. Cronici de carte alerte, agenda spectacolelor de tot soiul rezumată savuros, bref, toate impulsurile pentru a ieşi din casă, în căutarea timpului care mai poate fi cîştigat.
Cristian Ghinea:
Nu aş putea să vă spun cu ce a deschis The Sun săptămîna trecută pentru că habar nu am. Ziarele serioase însă au deschis cu Birmania. M-aş îndoi că Birmania face vînzări (îndoiala lui Ghinea ar fi făcut mai bine să fi funcţionat înainte să debiteze el asemenea prostie C.S.). O ţară mică aflată undeva pe lîngă China şi unde unii se revoltă şi alţii îi împuşcă. Adică, e ştire serioasă, dar chiar de prima pagină, zile în şir, în mai multe ziare? Ce e în capul acestor oameni? Sau sînt eu pervertit de presa românească, care nu ar deschide ziarul cu o ştire externă decît peste cadavrul torturat al redactorului-şef? (din fragmentul redat mai sus rămâne valabilă această ultimă întrebare-afirmaţie, în premieră citită de mine în vreo publicaţie autohtonă, restul e doar, ardeleneşte, mădăreală. C.S.)
Pagini şi afişe amestecate
Şi da, Mihail Sebastian:
Literatura de ocazie
Dintre toate genurile posibile detest cronica „de ocazie“: literatura pentru Crăciun, pentru Paşti şi pentru onomastici ilustre. Am încă prejudecata unei moralităţi a scrisului în acest sens că nu-l accept decît în măsura în care caută un adevăr şi exprimă o sinceritate. Şi împac această credinţă cu meşteşugul gazetăriei, preţuindu-l pe acesta numai pînă unde exerciţiul lui izbuteşte să forţeze spontaneitatea şi să înlesnească după voia ta găsirea imediată a cuvîntului, fără să-i strice însă niciodată înţelesul. Probabil că acesta este ajutorul pe care gazetăria îl dă scriitorului: îl învaţă cum să dispună de gîndurile lui într-un moment de indiferenţă sufletească şi cum să se dispenseze de ceea ce se chema odinioară „inspiraţie“.
ALTERNANŢA LA PĂRERE
Şi un Cristian Tudor Popescu cu totul rupt de realitatea de sub redacţia-i:
Astăzi, de la presă se aşteaptă livrarea de segmente cât mai scurte, mai umflate şi mai colorate, de aşa-zise informaţii tabloidizate, digerabile fără efort mental (fals, fals fals, grosolană justificare a ceea ce el însuşi practică la redacţie - subţierea conţinutului, teama de comentariu, senzaţionalismul. Cititorul lipsit de profunzime, abţibild, este în mare parte creaţia ziaristului abţibild C.S.). Siteurile care colportează şi rezumă ştiri sunt mai accesate decât ziarele sursă. Revista presei face mai multă audienţă decât presa. Bagajul cultural al ziaristului devine un balast. Impresia înlocuieşte gândul...
Privind lucrurile în ansamblu, putem spune că mediocraţia e înlocuită cu mediocritatea. Unii numesc asta democratizare media. (aici CTPopescu are dreptate, dar doar dacă se referă la ziariştii prefabricaţi care burduşesc redacţiile. Ziariştii care nu citesc altă presă, ziariştii care nu mor de ruşine privindu-şi cotidianul, halul în care arată, noroiul semidoct în care ei înşişi îşi coboară cititorul C.S.)
Manipularea media de către mass
Sursa
2007-10-14 19:02:33