Contorizând pe blogul meu personal temele care îi preocupă pe navigatorii de Internet, în special pe elevii din România şi RM, am realizat că mentalitatea locuitorilor din aceste ţări tinde să se diferenţieze tot mai clar. Ideea am dedus-o din subiectele pe care le caută elevii din cele două state româneşti: cei din România caută mai mult texte care se axează pe toleranţă, individ, în timp ce colegii lor basarabeni sunt “interesaţi” mai mult de subiecte care privilegiază patria, naţiunea (moldovenească, bineînţeles), pe marginea cărora sunt impuşi să scrie compuneri la şcoală.
Deci, aderarea României la Uniunea Europeană începe să se facă simţită. Bineînţeles că aş alege, dacă ar fi posibil, ca şi copiii basarabeni să fie îndoctrinaţi de ideologii UE, în dauna dresajului “patriotic” la care sunt supuşi acum. Totuşi, aş prefera ca tinerii de pe ambele maluri ale Prutului să citească cu atenţie informaţiile şi opiniile care îi interesează, să mediteze asupra lor, să se implice în discuţii, în loc să le preia fără niciun discernământ şi să le prezinte la şcoală ca fiind ale lor.
În ultimă instanţă, orice îndoctrinare este la fel de nocivă, indiferent de scopurile pe care le urmăreşte, soldându-se în consecinţă cu alienarea celor supuşi experimentului, care nu ajung niciodată să gândească pe cont propriu şi care pot să oscileze de la o extremă la alta, fiind obişnuiţi cu ideea că altcineva gândeşte pentru ei…