Cunosc mulţi homosexuali care îşi divinizează prietenii heterosexuali doar pentru că ultimii i-au apreciat de nenumărate ori în public. Nu ştiu cât de sincere sunt aprecierile respective, însă mai e mult până la momentul când homosexualii vor fi văzuţi ca nişte fiinţe integre, ca şi heterosexualii. Oricum, în lumea civilizată, cei care se delimitează făţiş de minorităţile naţionale sau sexuale riscă mult, chiar eliminarea din viaţa publică. Totuşi, corectitudinea politică nu este suficientă ca să mă facă să mă simt om în adevăratul sens al cuvântului. Mai este necesar ca statutul social al categoriei din care fac parte să fie jinduit de semenii mei. Oare câţi din heterosexualii care afirmă că mă respectă şi-ar dori să fie homosexuali? Câţi din ei ar înghiţi un medicament, în cazul în care acesta ar exista, ca să devină gay? Personal, n-am întâlnit niciunul. În schimb, homosexuali care şi-ar dori să se transforme în heterosexuali sunt cu duiumul. De aici pot trage concluzia că e rău, sau cel puţin indezirabil, să fii homosexual, şi e bine să fii heterosexual.
Cred că raţionamentul de mai sus i-a determinat pe mulţi homosexuali să-şi pună capăt zilelor, mai ales în societăţile în care au posibilitatea să-şi conştientizeze statutul de toleraţi, dar nu dispun de nicio pârghie ca să-l schimbe sau amelioreze. Căci nici în şcoală, nici acasă nu li s-a spune că este minunat sau cel puţin normal să fii homosexual. Anume MINUNAT sau NOPRMAL, nu justificări de genul: „Ei, dacă te-ai născut aşa, trăieşte, că doar n-o să te spânzurăm!”. Motivaţiile de acest gen sunt deosebit de importante pentru oameni, mai importante chiar decât beneficiile materiale. Să fii preţuit ca om, nu nevoit în permanenţă să cauţi justificări ale existenţei tale. Cum ar fi în cazul raţionamentelor: Fredy Mercury deşi homosexual, totuşi cât de talentat a fost; Turing a inventat calculatorul, Michelangelo a făurit capodopere nemuritoare… Deci, de aici se poate deduce că un homosexual care nu e genial, degeaba a mai trăit pe faţa pământului.   
 E uşor să declari că nu-ţi pasă de cei din jur, că poţi să-ţi construieşti o lume imaginară, în care să pluteşti de dimineaţă până seara. Numai că în lumea reală nu ţine - aici personajele gen Robinson Crusoe n-au nicio şansă să supravieţuiască…