Dacă până în prezent mai treceam cu vederea anumite acţiuni ale PPCD-ului, punându-le pe seama neinformării mele, a lipsei de informaţie autentică şi detaliată, presupunând uneori naiv că creştin-democraţii privilegiază interesele naţionale în detrimentul celor conjuncturale, partinice, votul lor recent din Parlamentul RM împotriva retragerii armatei ruse din Transnistria m-a edificat definitiv: PPCD-ul e un partid antinaţional, care promovează interesele unui stat străin.
Acum îmi sunt mai odioşi decât comuniştii sau Klimenko, care numai în Europa nu ne vreau. Cu atât mai mult că, la moment, suntem inima CSI-ului, locul unde îşi organizează lucrările o organizaţie, opusă în esenţă UE, în care statele mici, dar şi Ucraina, nu fac decât să se supună voinţei Rusiei.
De aceea, intelectualii, mass-media, electoratul în ansamblu trebuie să combată cu hotărâre tentativele lideraşilor politici, unul mai progresist decât altul, de a-şi contrui o imagine idealizată, de salvator al naţiunii, pentru că riscăm tot timpul să fim duşi de nas de tribuni talentaţi şi alergici la critică. Sitauaţia poate fi evitată doar dacă ziariştii, societatea civilă etc. îşi vor pune drept obiectiv să scoată în evidenţă laturile negative, compromiţătoare ale celor care au pretenţia să ne conducă, lăsând omagiile şi ditirambii pe seama presei sau membrilor de partid. În caz contrar, riscăm să ne trezim peste noapte cu mai mulţi lideri de partide, convertiţi subit, cărora li s-a urcat gloria la cap şi care îşi imaginează că le este permis orice, confundând ţara cu moşia personală, deşi, iniţial, îşi iubeau la fel de mult poporul şi patria ca şi Iurie Roşca…