Pentru cei care n-au remarcat, în partea dreaptă a paginii mele, în lista de categorii a apărut una nouă “Revelaţiile Blogosferei”. Am conceput aceasta idee pentru că în ultima vreme am descoperit multe bloguri noi şi interesante şi, precum ar fi normal, simt nevoia de a mă împărtăşi şi cu voi cu micile mele găselniţe .
Marea mea descoperire a acestei săptămîni a fost blogul Mihaelei Onofrei (http://transnistria.imagine-romania.ro/) , o jurnalistă din Bucureşti care de-a lungul carierei sale a fost corespondentă de război, mai întîi în Transnistria, apoi Afganistan şi Osetia . De fapt, politicienii şi nu numai de la noi au făcut din Transnistria un subiect interesant numai bun de servit alături de o ceaşcă de cafea, se vorbeşte oricînd şi cu orice ocazie despre asta, aşa că am deschis acest blog mai mult din curiozitate ca să mă conving că nu e decît o repetare sau o completare la tot ce auzisem pînă acum. Totul însă a fost invers. Ceea ce citisem în acest jurnal electronic al jurnalistei Mihaela Onofrei s-a dovedit diametral diferit de ceea cu ce mă obişnuiesm să ascult la adresa Transnistriei. Presa chişinăueană s-a obişnuit să aducă doar acuzaţii la tot ce este legat de regiunea transnistriană, se fac zilnic analize, dezbateri, prognoze însă puţini sunt cei care se încumetă să ajungă acolo, să vorbească cu populaţia de acolo, să întrebe oamenii simpli ce vor ei, de ce tac sau, mai bine zis, de ce sunt obligaţi să tacă. Autoarea blogului însă a găsit curaj pentru a prezenta realităţile transnistriene din interiorul ei, de după cortină, cu toate subtilităţile şi detaliile mai puţin cunoscute de publicul larg . Am găsit articole cu dezvăluiri absolut impresionante, intereviuri cu persoanele de vîrf al aşa-zisei republici nistriene care m-au făcut să percep situaţia diferit, cu toate că nu o dată mi-a fost dat să văd “perle” a demnitarilor transnistrieni la postule locale de tv.
În fine, închei cu ideea că acest pagină merită a fi văzută, cel puţin pentru diversificarea părerilor şi pentru a suprapune cele cunoscute pînă acum despre Transnistria cu cele prezentate pe blog. Reveniţi cu păreri !
