Am audiat astăzi câteva frânturi dintr-o emisiune relizată de un lider al unui partid politic, Anatol Petrenco, la “Vocea Basarabiei”, în cadrul căreia s-a pus în discuţie literatura în perioada sovietică, rolul important al acesteia în modelarea conştiinţei, a sovietizării populaţiei dintre Nistru şi Prut, o perioadă în care scriitorul nu era liber să aleagă, fiind impus să închine osanale noii orânduiri (sărmanii, de parcă nu puteau să-şi aleagă altă meserie decât cea de mâzgâlitor de hârtie). Moderatorul a invitat la emisiuneo profesoară universitară, expertă, care urma să explice pe larg publicului fenomenul şi să-i pună un diagnostic. Sincer să fiu, m-a dezamăgit prestaţia ei, care nu s-a deosebit prea mult de a  unei profesoare din mediul rural, amintindu-mi de o studentă speriată de la Chişinău, care nu-ţi poate domestici emoţiile la un examen de absolvire. Îndemnată de moderator, ea ne-a citit câteva strofe din clasicii literaturii “comuniste” din Basarabia (comuniste îmi aparţine), deplângând soarta acelor scriitori care adulau, împotriva firii lor, noul regim, deşi ar fi preferat să cânte trecutul glorios al neamului, spre deosebire de scriitori gen Petru Zadnipru, care era ataşat sincer de puterea sovietică şi de tovarăşul Stalin.

 

Însă atât discursul moderatorului, cât şi al invitatei nu au făcut decât să mă convingă încă o dată că orele de literatură, predate în şcoală, indiferent de sistemul politic, sunt instituite pentru spălarea creierilor, pentru îndoctrinarea copiilor. În perioada sovietică fenomenul a fost pur şi simplu dus până la ultimele sale consecinţe, scoţând clar în evidenţă adevărata funcţie a literaturii.

 

Astăzi, obiectivul profilor de literatură rezidă în cultivarea “vorbirii frumoase” - o pălăvrăgeală împiestriţată cu epitete şi metafore, cu idei înălţătoare, nobile prin tradiţie, din care spirtul critic lipseşte cu desăvârşire. Poate că Anatol Petrenco ar fi scandalizat să audă că scriitorii care cântă valorile naţionale, păşunile şi glia neamului nu se deosebesc prea mult de cântăreţii partidului (comunist, bineînţeles), care creau conform preceptelor realismului socialist. Efectele creaţiei lor sunt aceleaşi: copii îndoctrinaţi, incapabili să gândească pe cont propriu şi care, în consecinţă, cad uşor pradă oricărei propagande. De fapt, scriitorii proletcultişti fac parte din aceeaşi familie cu păşuniştii şi-i putem uşor depista datorită “vorbirii frumoase”, sentimentelor agitate, sublime şi înălţătoare de care sunt cuprinşi. Mai grav este că generaţii întregi au fost educate în acest spirit şi este destul de neplăcut să-i auzi pe tineri de 17-18 ani ani exprimându-şi emoţiile în maniera lui Andrei Lupan sau Grigore Vieru.

 

În opinia mea, orele de literatură ar trebui sistate în şcoală. Mult mai utilă ar fi crearea unor cenacluri, unde ar veni doar cei interesaţi. Cred că e absurd să notezi un copil pentru că a interpretat într-un fel sau altul un text literar, pentru că simte prea mult sau nu simte deloc..