Istoria Icoanei Maicii Domnului și minunile pe care le-a arătat pe parcursul anilor în viața numeroșilor credincioși sunt cu siguranță momente ce întăresc credința și mărturisesc lucrarea grabnic-ajutătoare a Maicii Domnului în mijlocul nostru. Fiecare lacrimă ștearsă la acest altar și fiecare rugăciune ascultată sunt dovezi ale iubirii sale ocrotitoare pentru toți cei care îi cer sprijinul cu nădejde. Astăzi, poposim cu gândul și cu simțirea la una dintre cele mai alese ocrotitoare duhovnicești ale pământului basarabean: Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Hârbovăț. În emisiunea de astăzi, în contextul apropiatei sărbători a Icoanei, împreună cu părintele stareț al Mănăstirii, vom deschide cartea nevăzută a minunilor, vom vorbi despre drumul icoanei, despre mângâierea lăsată în sufletele celor care au privit-o cu evlavie și despre puterea tainică ce ține vie credința pe aceste meleaguri. Emisiunea „Cuvintele Credinței” din 11 octombrie 2026. TV MOLDOVA 1. Autor: Iulian Proca.