În primul rând, ar dezrobi un număr impunător de cetăţeni ai RM (procentual mai mare decât al găgăuzilor, care au reuşit să obţină autonomie administrativ-teritorială!). Şi ţara ar avea de câştigat din aceasta: cu cât mai puţini indivizi alienaţi există într-o comunitate, cu atât mai multe şanse are aceasta să evolueze în toate planurile: economic, cultural etc. Oricum, nu poate fi prostit la nesfârşit un număr tot mai mare de cetăţeni, care realizează că legislaţia şi miturile comunităţii lor privilegiază doar o parte a membrilor acesteia, ei fiind excluşi aprioric de la festin.
În al doilea rând, ar elibera partidele pretins democratice şi pe liderii lor de jena pe care o resimt atunci când sunt nevoiţi să-şi expună opiniile vizavi de minorităţile sexuale. Deci, să-i lăsăm să se îmbete în continuare cu imaginea lor de izbăvitori ai umanităţii de sub jugul comunist, roadele revoluţiei lor fiind culese doar de cei «normali».
Este adevărat că în RM încă nu s-au copt premisele pentru a pune problema în acest fel. Majoritatea cetăţenilor rezonabili ar fi extrem de scandalizaţi dacă ar auzi discursuri electorale care ar delimita membrii societăţii în baza gusturilor sexuale, în care s-ar vorbi de interese heterosexuale - doar suntem cu toţii oameni, nu-i aşa (cu condiţia să fii constituit «conform firii», bineînţeles heterosexuale).
Cred că fondarea unui partid al homosexualilor în RM (în care ar fi acceptaţi şi heterosexualii care realizează nedreptăţile pe care le suportă minoritarii şi ar urmării să se delimiteze de majoritari, militând pentru o societate mai echitabilă) ar fi o experienţă benefică, chiar cu riscul unui eşec. Experienţa acumulată ar putea fi preţioasă în perspectivă, la un nivel de dezvoltare mai avansat al societăţii. Un asemenea partid ar putea funcţiona aici ca UDMR-ul în România, creând coaliţii cu partide democratice, care ar ţine cont de ideea că şi homosexualii au dreptul să se bucure de libertăţi.
A rămas o nimica toată — să ne constituim într-o formaţiune politică puternică, respectată de celelalte partide şi de societate în ansamblu. Deci, nu-mi rămâne decât să-mi închei mesajul cu tradiţionalul: Aşa să ne ajute Zeus!