SĂ NE ȚINEM DE NEAMURI SAU CINE NU A DORIT UNIREA / File de Jurnal / 16.IX.2013


Colegul, diplomatul Ion Țăranu povesti că a fost și el prezent laîntâlnirea președinților Mircea Snegur și Ion Iliescu la Iași. Mai erau îndelegație Năstase, deputatul Solcan (a dat mai multe nume). La un moment dat,Iliescu îi spune lui Snegur: „Domnule președinte, acum cred că e timpul cândputem face unirea”. Snegur a amânat răspunsul, în schimb a sărit cu vorbaBorșevici: chipurile, suntem două țări sărace, nu se poate face etc. Iliescuspune că, din contra, împreună am fi o țară puternică etc. Snegur: „O să văspun unu la unu”. Țăranu: „Atunci încă nu știam că unu la unu înseamnă între patru ochi”. Eu mă arăt sceptic căIliescu ar fi spus asta, amintind că, nu demult, Snegur declara că unirea nu arfi dorit-o Iliescu, iar, mai înainte, Ion Hadârcă povesti cum, cu altcinevaîncă, au așteptat vreo două ore în audiență la Iliescu, tocmai cu problemaunirii. Acum înclin să-l cred pe Țăranu. Care chiar și-a făcut cruce,asigurându-ne că spune adevărul – mie, Zinoviei, dnei Romanescu, dnei Țăranu. (De altfel, Snegur aexcelat în declarații ce susțineau ideea unirii Republicii Moldova cu România.Într-un interviu apărut în ziarul „Le Figaro”, la 27 august 1991, el afirma:„Independența (Republicii Moldova – n.r.) este, desigur, o perioada temporară.Mai întâi vor exista două state românești, dar lucrul acesta nu va dura mult.Repet încă o dată faptul că independența Moldovei Sovietice constituie o etapă,nu un scop”.) Găsesc pe net, blogul lui Lorin Fortuna:

„…trebuie subliniat că prima inițiativa de reîntregire teritorială a Românieicu Republica Moldova a avut-o primul Președinte al Republicii Moldova, de după1989, Mircea Snegur, care, bine sfătuit de câțiva intelectuali de elită, dar șipatrioți autentici, din Republica Moldova, a venit în prima vizită oficială înRomânia inclusiv cu intenția de a propune primului Președinte post-revoluționaral României, Ion Iliescu, unificarea Republicii Moldova cu România A fost însărefuzat de către acesta! Refuzul respectiv a fost transformat la sfârșitulvizitei respective în cunoscutul și dezamăgitorul (pentru patrioții români)îndemn al lui Mircea Snegur: «Să ne ținem de neamuri!». O vorbă pe careunioniștii români, aflați în necunoștință de cauza, au interpretat-o în modgreșit ca un refuz din partea lui Mircea Snegur, deși, în realitate, i s-adatorat, exclusiv, lui Ion Iliescu. Adevărul, în această privința, s-a aflatpublic mult mai târziu, fiind deconspirat de către Dan Marțian (consilieroficial al lui Ion Iliescu), care întristat, ca ardelean, l-a destăinuitulterior fostului său coleg de bancă din liceu, Ioan Ieremia, cunoscutpatriot-unionist și fost director al Teatrului „Luceafărul” din Chișinău, apoi,fost director al Teatrului Național „Mihai Eminescu”, din Timișoara. Astfel, înrelatarea de presă a lui Ioan Ieremia (membru component al Asociației«Victoria» a Luptătorilor în Revoluție din Timișoara) se menționează faptul căDan Marțian a asistat la întâlnirea directă dintre Mircea Snegur și IonIliescu, momentul în care Iliescu a afirmat, referitor la unire: «Eh, cine osă facă Unirea, va intră în istorie!». A urmat o pauză, după care Snegur aspus: «Hai s-o facem noi, domnule Președinte!». A urmat o altă pauză,dar Iliescu n-a răspuns. Tăcere elocventă, pe care Mircea Snegur ainterpretat-o, probabil, cc pe un refuz diplomatic și nu a mai insistat.Ulterior, tot Ioan Ieremia, prezent la inaugurarea unui corp de clădire laTeatrul «Vasile Alecsandri» din Bălți (aprilie 1992), la care a participat șiMircea Snegur, l-a întrebat pe acesta dacă este adevărat ce a aflat de la DanMarțian. Răspunsul lui Mircea Snegur, menționat de către Ioan Ieremia, nu afost un răspuns «în extenso», ci doar o răbufnire, în sensul aproximativ: «Doarnu era să fac, singur, Unirea!»”.

 

 


Sursa
2025-05-03 05:10:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă
15:25:42Despre scandalul de la Dumbrava, BH (Live) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:29:40DIN REVISTA DE TRADUCERI LITERARE —» Leo Butnaru
20:44:08De la pasiunea pentru arta culinară, la o carieră de succes în managementul ospitalității: Povestea Ninei Stratu 💫 —» Sandu GRECU
07:13:21Copyright: Deciziile vicedirectorului AGEPI, au costat autorii peste 7 milioane de lei 🤬🤬🤬 —» Sandu GRECU
04:40:33LACONICE —» Leo Butnaru
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
13:22:13Cu hijab-ul la defilare —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
18:56:52Păcălit de avocați și de magistrați (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
04:42:42METAMORFOZE ȘI (NE)LINIȘTI —» Leo Butnaru
19:07:21Primarul de Burlacu e din nou agresiv —» Curaj.TV | Media alternativă
17:01:45„Fii AgriCOOLtor!”: De la pasiunea pentru gătit la o carieră de viitor în gastronomie 💫 —» Sandu GRECU
05:36:29BACOVIA LICEAN... —» Leo Butnaru
14:27:38Moldoveanul care l-a bătut pe Figo. Secu-unicul: 29 de meciuri căpitan al URSS la fotbal. L-a vrut Bayern Munchen 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
12:47:29SCRIITORI - VICTIME ALE GULAGULUI —» Leo Butnaru
04:44:42DESPRE ȘAH ȘI NU NUMAI —» Leo Butnaru
18:49:09Handbalul a unit Moldova, România și Ucraina la Sîngerei: gazdele au câștigat Memorialul „Simion Prașcă” 🤾‍♂️ —» Sandu GRECU
08:54:32O întâlnire cu Teodor Buzu —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
20:01:51Un simplu Mulțumim, GEOTERMAL 🙏 —» Sandu GRECU
14:35:22„Cornova ungheneană” – la Biblioteca „Dimitrie Cantemir” —» BPR Ungheni's Blog
05:37:05RELAȚIA TA CU ALTER EGO —» Leo Butnaru