Asaltul idiocrației

Puterile Centrale, învinse la finalul primului război mondial, au fost obligate prin Tratatul de la Versailles să plătească reparații de război în valoare de 33 miliarde de dolari la cursul vremii, echivalentul a 1052 miliarde de dolari în banii de astăzi (conform Wikipedia). Până la urmă imperiul Austro-Ungar, Germania, Turcia și Bulgaria, țări agresoare care au produs pagube materiale și umane uriașe, nu au plătit mai nimic. Reparațiile impuse nemților reprezentau undeva între 100% și 180% din PIB-ul german al anului 1925.

Spre comparație, Trump a cerut Ucrainei, o țară suverană agresată, care nu a făcut nimic altceva decât să se apere, echivalentul a 500 de miliarde de dolari pentru suportul militar american. ‶Otherwise, we’re stupid″, a conchis Trump în inconfundabilul lui stil de mare negociator. Reparațiile cerute Germaniei, altfel îndreptățite de ororile cauzate de-a lungul războiului, au creat o indignare ce avea să alimenteze masiv propaganda nazistă ce a dus la al doilea război mondial. Li s-au părut germanilor umilitoare. În schimb, să ceri Ucrainei – un stat agresat, care a suferit pierderi grele – echivalentul a 280% din PIB pentru un ajutor militar mult mai redus ca valoare, aproape că nu stârnește niciun fel de reacție în lumea politică de astăzi. Că e lașitate, interes sau pură idioțenie, monstruozitatea trece nu numai nepedepsită, dar aproape nesesizată. La fel ca ideea strămutării forțate a întregii populații palestiniene din Gaza. Sau cea a preluării Canadei, Groenlandei sau a canalului Panama. La fel ca ingerințele inacceptabile în politica internă a statelor europene, în principal pentru a susține partide extremiste pro-ruse.

În primele săptămâni ale lunii ianuarie am urmărit siderat optimismul (rezervat) afișat chiar și de unii dintre cei mai mari critici ai lui Donald Trump. Ideea cea mai frecvent vehiculată era că multe lucruri nu sunt acolo unde trebuie, deci unele schimbări ar fi necesare și binevenite. Deci Trump ar putea până la urmă produce și lucruri bune, chiar dacă unele dintre ele involuntare. Să fi fost optimism sau spirit de conservare în fața agresivității unei administrații resentimentare? Nu vom ști niciodată. Dar astăzi este evident că avem de-a face cu un Trump mai radical, mai pregătit și mai hotărât ca niciodată să producă haos.

Niciodată nu a fost mai mare nevoie de oameni curajoși, care să aibă curajul să riposteze, să lase dracului politețea la o parte și să-l pocnească pe marele bully în bot. Nimic altceva nu va funcționa. E nevoie să spunem, răspicat, că monstruozitățile astea trebuie să înceteze imediat, altfel consecințele vor fi inimaginabile. Trebuie să-i numim pe cei ce complotează la distrugerea civilizației și democrației europene pe numele lor – niște trădători ticăloși și detestabili, care vor trebui, într-un fel sau în altul, să plătească pentru faptele lor. Într-o lume în care diplomația e călcată în picioare e complet diplomatic să-i expui fără menajamente pe idioții care-și imaginează că pot schimba lumea după ideile lor crețe.