Gladiator II

Nu-i ușor să faci un sequel după un film cult. Gladiator este unul dintre filmele mele preferate din toate timpurile. De fiecare dată când apare o continuare a unui film care mi-a plăcut amân la nesfârșit să-l văd. De teamă că voi fi dezamăgit, știind că inevitabil voi fi.
\n\n\n\n\nNu m-am dus la cinema, dar până la urmă l-am închiriat aseară de la Swisscom, furnizorul meu de cablu. Prima impresie? Ridley Scott știe să facă filme, mai ales când le face de două ori. Am tot avut senzația asta, că mă uit la un remake, 25 de ani după varianta lui originală. Începe la fel și povestea se dezvoltă, până la un punct, aproape identic. Toate drumurile duc la Roma, nu-i așa? – dar doar pentru cei ce supraviețuiesc, luptă după luptă și arenă după arenă. De data asta eroii noștri au de înfruntat creaturile fioroase ale inteligenței artificiale și, ca orice joc video, nu sperie pe nimeni și nici nu crează cine știe ce emoții. Sau senzația de fake să vină din faptul că gladiatorii țărănoi, adunați de prin praful imperiului pentru primul film, au fost înlocuiți de băieții mușchiuloși de la sala de fitness de lângă studio, a doua zi după ce și-au tunat bărbile hipsterești la frizeria din colț? Nici măcar eroul principal, Lucius, nu mai are nimic din aerul brutal și masculin al lui Russell Crowe. Dar el măcar s-a născut cur de domn, în puf, deci ar fi de înțeles. Măcar a învățat bătaie.
\n\n\n\nRoma și Colloseum-ul au rămas neschimbate, de atunci până azi mari atracții turistice, numai prințesa Lucilla, cea interpretată de Connie Nielsen, a mai întinerit parcă puțin în ăștia 25 de ani. Sau o fi tot de la AI? În fine, cum intră echipa de filmare în Roma, cum începe filmul să se transforme din deja-vu în dejamăgitor, dacă-mi permiteți acest joc de cuvinte. Am înțeles ideea – Roma decăzută sub conducerea bicefală a doi frați împărați, Geta și Caracalla, două personaje ridicole și neveridice, înconjurate de o panoplie de alte personaje grotești, forțat degenerate în cheia contemporană a termenului. Butaforia asta e împinsă prea departe, până acolo încât nimic nu mai poate salva filmul, nici măcar singurul personaj interesant și credibil, subtil desenat și excelent jucat. Da, e vorba de Macrinus, personajul lui Denzel Washington.
\n\n\n\nÎn concluzie, cred că puteam și să nu-l văd, la fel cum și Ridley Scott putea să nu se mai obosească să-l facă (așa).
\n\n\n\nSursa
2025-02-01 20:32:43