Oi fi scris - mulţumesc! - frumos despre teeneri, dar, vă invit cu un zâmbet insistent, nu omiteţi şi ce am scris - da, nu prea onorant - despre NOI, privindu-i de multe ori cu o melancolie ostilă pe ei! NE E CIUDĂĂĂ! SĂ O RECUNOAŞTEM. Le pizmuim frăgezimea, prospeţimea, care le permit orice excese fără ca a doua zi, a treia zi, peste o săptămână, să fie încă dărâmaţi (cărţi, sex, droguri, alcool, chiul, revolte, amor, câte un pic sau mult din toate). Ne e ciudă că noi nu o mai putem duce ca "odinoară". Că suntem roboţei corporatişti, încorsetaţi de bună voie în veşnicele noastre cămăşi albastre sau rozalii şi robiţi amorurilor forţate pe birou (iscate din nimic) cu orice neinteresant(ă), slut(ă) sau urât(ă) care ne pare, brusc, atractiv(ă), în orbirea şi distorsionarea de percepţie aduse de lipsa acută a vieţii sociale. Ne e ciudă că avem bani şi îi consumăm compulsiv pe haine şi obiecte casnice, care să ne facă puturoşenia şi neputinţa mai iluzoriu suportabile. Haine pe care le purtăm la muncă şi la team building-uri de căcat, unde ne distrăm programat, ca nişte idioţi la comanda altor idioţi, specializaţi în asta.Cunosc, va cădea, inevitabil, stupida şi defetista: dar, Cristian, aşa e viaţa. Ne naştem, creştem, înflorim şi apoi trebuie să ne-o câştigăm pe brânci. Ok, sunt aware de această maximă noutate! Dar pot să rămân la fel de revoltat şi de în-ciudat? Mi se dă voie să nu accept?