Ce cărți bune am mai citit (20)

Am citit niște cărți extraordinare în ultima vreme. Inițial am zis să le trec pe toate în recenzia asta, dar ar fi păcat și lipsit de respect să le înghesui de-a valma aici deci va urma, în curând (sper), și episodul 21.

\n\n\n\n

Amin Maalouf – Cruciadele văzute de arabi

\n\n\n\n

Asta a fost prima carte despre cruciade pe care o citesc, s-a întâmplat să fie scrisă de un parizian născut în Beirut, adică într-unul din locurile atât de disputate de cruciații creștini din Europa, de creștinii imperiului bizantin și de numeroasele triburi și monarhii musulmane. Povestea ne poartă de-a lungul a 200 de ani, din 1099, anul venirii în Siria a primilor cruciați și până în 1291, anul cuceririi de către musulmani a ultimei redute creștine. Este imposibil să nu faci o paralelă între acele vremuri și istoria contemporană, la fel de plină de conflicte ca acum un mileniu, în aceeași zonă care cuprinde astăzi statele moderne ale Siriei, Libanului, Israelului, Palestinei și, parțial, Egiptului. Aceleași rivalități și trădări între facțiunile musulmane, aceleași alianțe temporare și surprinzătoare între adversari ireconciliabili, victorii care nu durează și, peste toate, atrocități inimaginabile comise de ambele tabere în numele religiilor pe care le propovăduiau, crime fără niciun Dumnezeu și fără niciun Allah. O carte de istorie importantă, bazată pe mărturiile istorice musulmane ale epocii, care se citește aproape ca un roman.

\n\n\n\n

Bent Flybjerg, Dan Gardner – Cum se fac lucrurile mari

\n\n\n\n

Bent Flybjerg este profesor universitar și o autoritate în materie de mari proiecte de infrastructură, domeniu pe care îl studiază deja de zeci de ani. Este cel care a creat, împreună cu echipa pe care o conduce, cea mai mare bază de date de proiecte semnificative din toate domeniile și de pe tot globul. Ce face diferența între un proiect finalizat la timp, care a costat cât a fost estimat inițial și care produce rezultatele pentru care a fost creat și un dezastru complet – cum ar fi, de exemplu, autostrada Transilvania a lui Năstase, începută acum 20 de ani și încă neterminată? Citind cartea realizezi că diferența e dată de multe lucruri de bun simț, deși asta nu face lucrurile neapărat simple. Project management-ul e o meserie suficient de complexă, care poate deveni imposibilă când în treabă își bagă coada orgolii, politruci sau incompetență. Sau, cum ar fi în exemplul nostru transilvan, un prim-ministru care trăiește de 20 de ani ca un fost monarh, el și odraslele lui, din ce-a reușit să agonisească în cei 4 ani de mandat.

\n\n\n\n

Morten Stroksnes – Cartea mării

\n\n\n\n

″Cartea mării″ este povestea unei partide de pescuit. Tulcean fiind, am auzit de-a lungul timpului multe povești de pescuit dar ″Cartea Mării″ nu are nimic de a face cu ele. Este o odă superbă închinată măreției naturii, mării și peștilor ei, comunității pescarilor norvegieni din nord și culturii care-i ține încă uniți în tradițiile, obiceiurile și felul lor unic de a trăi în armonie cu natura. Superb scrisă, ca un puzzle de mici povești mai noi sau mai vechi despre o lume multicoloră, m-a fermecat iremediabil, fără să-mi pot aduce aminte dacă până la urmă au prins peștele ăla sau cât de mare a fost.

\n\n\n\n

Jenny Erpenbeck – Eu plec, tu pleci, el\\ea pleacă

\n\n\n\n

Întotdeauna am crezut că un mod eficient de a sparge, chiar și pentru o clipă, barajul propagandei sau ideologiilor de orice fel este prin povești emoționante, bine scrise sau bine filmate, care reușesc să trezească umanitatea mai mult sau mai puțin adânc îngropată în fiecare dintre noi. Cartea asta e un strălucit exemplu. Este povestea unui pensionar german care descoperă, încercând să ajute un grup de africani solicitanți de azil, că în spatele fiecărui ″dosar″ sunt oameni, povești, tragedii și motivații ce nu au nimic de a face cu narativele limitate ale facebook-ului, tiktok-ului sau politicienilor extremiști. Dincolo de pielea lor închisă la culoare se ascund sentimente, năzuințe sau frici cu nimic diferite de ale noastre. Nu ei sunt cei vinovați pentru neîmplinirile sau eșecurile noastre sau ale celor din țările de unde provin, doar că ei sunt, cel mai adesea, cei care plătesc scump pentru toate.

\n\n\n\n

Santiago Amigorena – Ghetoul interior

\n\n\n\n

Romanul descrie suferințele unui evreu polonez care a reușit să emigreze în Argentina chiar înainte ca Holocaustul să zdrobească comunitatea evreiască din care provenea. Torturat de grija pentru soarta celor rămași acasă, eroul se izolează de prieteni și familie într-un ″lagăr″ personal ridicat zi de zi din durere și gânduri negre.


Sursa
2025-01-03 16:52:52



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:23:55Mondialul de fotbal la We Sport și Jurnal TV —» Sandu GRECU
09:35:00📜 COMUNICAT OFICIAL ⚽️ CS Atletic Strășeni —» Sandu GRECU
05:33:19DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
20:42:41Unde suntem, încotro mergem —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:14:03Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova 💥 —» Sandu GRECU
11:26:32Potîrniche, acid cu colegii: birocrație. Stop pe Stadion. Rușinea CNOS. Sfaturi de la Dobrik —» Sandu GRECU
10:31:49Terapie în grup sau să nu ne mai mințim… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:04:13Epicrama a fost inaugurată oficial —» Fine Wine
07:02:26Drumul Republicii Moldova în UE —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:24:25DIN ESEURI —» Leo Butnaru
16:09:58Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026 ❣️ —» Sandu GRECU
16:01:52Tinerii din Moldova transformă apicultura într-o oportunitate de dezvoltare și investiție în viitor 🐝 —» Sandu GRECU
14:00:30Deputatul Lilian Carp cere transparență la Strășeni: Stadionul construit din bani publici trebuie să aparțină cetățenilor, nu grupurilor de interese 🔥 —» Sandu GRECU
07:56:28CELEBRITĂȚI PRIN VREMURI... —» Leo Butnaru
14:53:05Republica Moldova, destinație strategică pentru afaceri - Agenția de Investiții lansează Ghidul Investitorului 2026 📜 —» Sandu GRECU
12:12:31POEZII PENTRU COPII —» Leo Butnaru
09:12:46DE ZIUA COPIILOR —» Leo Butnaru
15:11:33Teatrul Verde și-a redeschis pe 29 mai stagiunea de vară printr-un spectacol grandios la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
05:55:34INTERSECȚII —» Leo Butnaru
23:39:40Skream & Benga reunited —» turn up the silence
09:06:42Rusia atacă România cu milioane de droni! —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
05:15:22LAPTE CU LITERE —» Leo Butnaru
16:50:14La întâlnire cu opera lui Constantin Brâncuși —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
15:03:28„Fii AgriCOOLtor!”: Cum transformă tinerii tradiția vinului moldovenesc într-o carieră de succes 🍷🍷 —» Sandu GRECU
14:38:17Companiile moldovenești pot accesa noi parteneriate de business în BENELUX. Înregistrările pentru Forumul de afaceri BENELUX-Republica Moldova sunt deschise până pe 4 iunie 💲 —» Sandu GRECU