Lucrez la o companie de sondaje telefonice. Nu e extraordinar pentru o femeie să vorbească la telefon cât vrea ea şi să mai şi fie plătită pentru asta? Plăcerea mea cea mai mare, însă, este să observ cum se comportă cetăţeanul nostru când dau buzna în casa lui printr-un apel şi îi cer părerea. „Bună ziua! Vă deranjează compania Sondaje Telefonice Moldova. Realizăm un sondaj de opinie cu privire la operatorii de telefonie mobilă. Aţi putea să ne răspundeţi la câteva întrebări, vă rog?” Dacă e de acord, începe teatrul! Nu contează tema sondajului – magazine de electrocasnice, publicitate pe mânere în troleibuze sau operatori de telefonie mobilă – oricum e greu să afli o părere francă.
Când se prinde omul nostru că vreau să îmi spună opinia lui, prima întrebare pe care şi-o pune este: „Oare ce vrea să audă?”, ca să ştie cum să răspundă. Se mai gândeşte „Nu ştiu cine o fi fiind ăştia, dar să văd ce pot obţine de la ei!”
Î: Dumneavoastră aveţi telefon mobil? [prima întrebare, ca să aflu dacă îl interesează şi dacă ştie ceva despre operatorii de telefonie mobilă]
R: Am eu unul. Dar dacă o să-mi daţi Dumneavoastră un telefon bun, ar fi bine! [râde] Dar ce vreţi să îmi propuneţi?
Î: Nu propunem nimic. Noi realizăm un sondaj de opinie doar.
Î: Aha… [cu multă suspiciune în voce, nu mă crede şi basta]
Ei, mă obosesc eu să sun tocmai la Cahul ca să aflu părerea lui? Asta-i bună, de când trăieşte nu l-a interesat pe nimeni părerea lui şi acuma mă interesează pe mine… hm, bine-bine, problema e că el nici nu are o opinie, cel puţin nu una clară şi argumentată. Basarabeanul ştie că lui i se injectează o opinie, pe care trebuie să o spună ori de câte ori este întrebat. Sau mai bine să nu o zică, ca să nu obosească pe alţii cu părerea lui.
***
Î: Vă rog să apreciaţi cu o notă de la 1 la 10 operatorii de telefonie mobilă, pornind de la atitudinea Dumneavoastră faţă de aceştia. Nota 1 înseamnă atitudine foarte negativă, nota 10 – foarte pozitivă. Astfel, pe scala de zece baluri, cum apreciaţi operatorul Orange?
R: eee, 10!
Î: Operatorul Moldcell?
R: Nu am fost niciodată la Moldcell şi nu ştiu, dar cred că tot 10 îi dăm!
Î: Operatorul Unite?
R: Zilele trecute am avut o problemă cu Unite. O sunam pe sora mea şi mi se spunea că nu este în arie. Pe urmă ea mi-a spus că era acasă şi nu a primit nici un apel. Am sunat la Unite ca să raportez problema şi operatorul care a răspuns a fost foarte nepoliticos. Şi, în general, nu întotdeauna se aude bine la Unite… [din ceea ce aud, concluzionez că trebuie să mă bucur că nu sunt abonat Unite …] Îi dăm un 9.
Poftim? Cum 9 după tot ce a zis?
Raţionamentul însă e destul de simplu. Omul s-a descărcat, mi-a mărturisit nişte chestii, care i-au scăpat, mai degrabă. Oricum, e clar că eu înregistrez în sondaj nota (doar asta am întrebat) şi dă o notă bună, prea bună. De ce? Pentru că nu are voie să aibă o părere rea, pentru că nu vrea să fie considerat disident sau revoluţionar, pentru că nu vrea să aibă probleme. Ziceam că raţionamenul ăsta „se activează” indiferent de obiectul asupra căruia trebuie să îşi expună părerea. Tot nu a înţeles că e un sondaj, că critica lui poate contribui la îmbunătăţirea calităţii pieţei.
Unii îşi fac curaj şi întreabă: „De la care companie sunteţi? De la Orange, da?” A se citi „Dar cine va verifica? Cui trebuie să îi placă răspunsurile mele?” Dacă îi place „lu’ şefu”, poate îl răsplăteşte cumva. Uf, îl cam necăjesc când îi repet că sunt de la compania Sondaje Telefonice Moldova.
Aţi remarcat acest “îi dăm” din dialogul de mai sus? Cum să îi explic omului că opinia lui [exprimată aici prin notă] nu se dă? Nu se dă, nu se vinde, nu se pune la pălărie. Unite nu va fi mai împlinit de la nota lui de 9 şi, cu atât mai mult, nu îi va fi recunoscător.
Fiecare om este definit de către atitudinile şi opiniile sale. Moldoveanul cum poate fi definit? Înţeleg că libertatea expresiei în ţara asta lasă mult de dorit, dar la un sondaj de genul ăsta poţi spune tot ce te doare; ăsta este obiectivul sondajului, evident pentru oricine vrea să vadă. Atunci când francezului nu îi convine ceva, iese în strada şi organizează o revoltă, moldoveanului… îi ia ceva timp până îşi creează o opinie… după asta să o exprime. Asta dacă i se cere.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI