Recent, în RM a sosit un pseudosavant consacrat (psiholog şi sociolog) de peste Ocean, Paul Cameron, la invitaţia organizaţiei religioase “Moldova Creştină”. Este strigător la cer, nu-i aşa? Un propovăduitor religios, un homofob înveterat ţine prelegeri studenţilor de la Universitatea de Stat din Moldova (inclusiv celor de la facultatea de psihologie), Universitatea de Medicină, precum şi la postul de televiziune oficial Moldova 1 şi alte canale de televiziune sau radio propagandistice (de altele nu avem) despre efectele nocive ale homosexualităţii. Prestaţia sa la o universitate care se respectă, cu studenţi şi profesori docţi, conştienţi, nu ca cei de la Chişinău, care îngrozesc prin incultura lor, m-ar fi distrat copios şi nu i-aş fi acordat nicio atenţie. Aici însă problema se pune un pic altfel. 

Dar să prezentăm câteva date despre ilustrul savant în ale orientării sexuale. În 1983, Asociaţia Psihologilor Americani i-a retras lui Cameron calitatea de membru, în urma unei anchete care a demonstrat incompetenţa acestuia în domeniu. La fel a procedat şi Asociaţia Psihologilor Canadieni în 1996. Gestul a fost reiterat şi de alte asociaţii de profil, pe care nu le voi trece în revistă.

În schimb, în RM pseudosavantul a fost primit cu braţele deschise de către comunitatea ştiinţifică. De fapt, nu ar trebui să ne surprindă prea mult miopia şi ignoranţa intelectualilor autohtoni, în special din domeniul umanist sau în ştiinţe gen sociologie, psihologie…  Se creeează impresia că specialiştii din aceste branşe sunt total anacronici în specialităţile pe care le profesează. Aceştia nu sunt interesaţi de problemele adevărate ale ştiinţei lor, ci îndeplinesc mai degrabă comenzi sociale ale unui sistem învechit moral, exact ca şi scriitorii din fostele state ale lagărului socialist, care erau obligaţi să scrie doar în cheia realismului socialist. Cum să-mi explic altfel atitudinea lor, faptul că au acceptat să se compromită, tolerând prozelitismul acestui pretins savant, care susţinea odată că Hermann Hesse - unul din acoliţii lui Hitler, cunoştea metode eficiente de tratare a homosexualităţii. Nu este deci surprinzător că majoritatea psihologilor moldoveni sunt homofobi sau, în cel mai fericit caz, manifestă faţă de homosexuali o atitudine condescendentă, insultătoare, ca faţă de un bolnav incurabil.

Oare cât de lucizi şi profesionişti sunt profesorii basarabeni, ca şi discipolii lor, în special viitorii psihologi, care în curând urmează să intre în pâine, să presteze servicii calificate unor persoane pe care le dispreţuisc aprioric, etichetându-le şi catalogându-le ca perverse, deviante şi permiţând unor excroci să ţină în sălile de curs universitare prelegeri de genul: “Homosexualitatea este o amenintare pentru Moldova si nu chestie de drepturi civile”  (dedicată special facultăţilor Asistenţă Socială şi Psihologie; Jurnalistică), “Consecintele medicale si sociale ale homosexualitatii”  (la Universitatea de Medicină)? Întrebarea e, desigur, retorică…