Mi-am comandat de peste 30 de ori cărţi de la Polirom până acum, în mai bine de un an. Este mare sărbătoare când ele îmi ajung perfect intacte, adică fără urechi de măgar insuportabile şi insurmontabile pe la colţuri, fără cotoare julite. Foarte ades, hârtia de înveliş e ruptă, sfâşiată exact acolo unde-s muchiile cărţilor, vă daţi seama ce se petrece cu paginile albe în acele zone! Aş fi în stare să mi le comand din nou (dacă nu aş fi plătit deja o groază de bani pe ele). Mie nu-mi plac cărţile în orice hal, mai ales că le comand direct de la editură, nu de la anticar. Dacă-s deteriorate, îmi vine să le arunc, sunt maniac. Din acest motiv, nu-mi prea place să dau cu împrumut. Nimeni nu citeşte - nu am întâlnit până acum - cu grija specifică mie. Prietenii mi-s îngroziţi. Fără negreală pe pagini, fără crăcănări inutile. Par neatinse după lectură! Le venerez. Şi Polirom mi le împachetează cu atâta neglijenţă! O fi aşa scumpă o cutie de carton antişoc în loc de hârtia aia neputincioasă? Plătesc în plus. Iar poştaşii nu au cu ce juca o miuţă în spatele camionului, decât cu coletele mele? Să li se cumpere mingi. Cum suie pachetele în maşini, unul pasează şi altul stă la preluarea din voleu?Ştiu, acum se vor găsi tot felul de guralivi care vor scrie sau gândi că lor le vin cărţile în bună stare. Ştiţi ce, nu-mi pasă. Mie îmi vin cu regularitate boţite! Aşa am primit astăzi Cutia cu bătrâni a lui Andrei Oişteanu.