img_7754-1.jpg?w=656Am observat-o prima oară în saună, cu părul ei negru și des, sprâncene bine arcuite deasupra ochilor frumoși, de un verde deschis, și buzele ușor umflate de la acele doctorilor iscusiți. Delicată, subțirică și bine trecută de 30 de ani, s-a înfășurat în prosop și din două mișcări precise și-a scos slipul sublim, precum îi stă bine unei femei ce se respectă și se promovează prin prisma feminității, înainte de toate. Manierată, s-a întins pe lemnul cald cu cartea în mână și a zâmbit mulțumită la reflexia momentului în care se afla.