3 Doors Down - It's Not My Time (I won't go)
Asculta mai multe audio Muzica » Uşa s-a deschis ... am intrat pentru ca ... imediat ... aceeaşi uşă metalică să se închidă în urma mea. Întunericul îmi rănea ochii mult prea obişnuiţi cu lumina blândă a soarelui de toamnă. Mi-am întins mâinile precum un Isus răstingnit şi am simţit pereţii atât de apropiaţi ce păreau să creeze un culoar îngust şi lung. Un val de aer cald, purtând parfumul garoafelor pe care bunica le iubea, a străbătut culoarul ... şi mici lămpi galbene se aprinseră, dizolvând întunericul solid. În capătul îndepărtat al holului se zărea o lumină putenică ... uşa din spatele meu nu se clintea ... aşa că nu puteam decât să merg înainte. După doar câţiva paşi am ajuns la lămpile mici şi galbene ... iar între ele ... tablouri ... atât de cunoscute imagini ţinute captive între ramele negre ... atât de cunoscute imagini capturate cu ajutorul unei pensule ... atât de cunoscute imagini aduse la viaţă de culori ireale. L-am privit pe primul ... frigul şi umezeala ploii de primăvară răzbătea dincolo de pânză. Nuanţe de gri, de verde întunecat îl compuneau ... doar o mică pată albă contrasta cu restul peisajului, părând o mică speranţă înconjurată de deziluzie ... strivită de tristeţe ... dar ea continua să fie acolo bastion al zilei de mâine, supusă asaltului sfârţitului de zi. Al doilea tablou era încadrat de o ramă născută din scoici şi corali. Nisipul plajei era spălat de valurile verzui ce păreau că se mişcă în nemişcare lor. Pânzele unei bărcuţe pescăreşti se unduiau la atingerea moale a vântului ... iar pe un stabilopod un copil stătea izolat de toată zarva pescăruşilor şi a oamenilor atât de viu coloraţi. Privea cu ochi-i căprui mari în adâncul mării, parcă în căutarea unui refugiu. Deasupra lui, un mic norişor alb stătea stingher pe cerul albastru ... un norişor atât de fragil încât cea mai mică palmă a vântului l-ar fi spulberat. Am mai făcut câţiva paşi şi am ajuns în dreptul celui de-al treilea tablou. O sală de clasă ... o profesoară al cărei chip emana o lumină blândă ... un elev cu capul plecat, îmbrăcat în uniforma ce-i îngreuna trupul cu o seriozitate nepotrivită vârstei ... o tablă neagră pe care rămăsese un 1 solitar ... un 1 pierdut într-un vid negru ... un 1 ce era ameninţat de buretele unui alt elev al cărui contur se pierdea în fundalul negru al tablei. Tablou cinci ... toamnă născută de frunzele maronii ce dormeau pe aleile parcului. Pe o bancă acelaşi copil stătea ignorând voalul fin de ploaie. Părea pierdut în cartea asupra căreia era aplecat ... carte pe a cărei coperta se puteau vedea culmile unui munte bântuit de un viscol disperat, furibund. Doar ploaia, frunzele moarte şi cartea îi ţineau companie. El ... natura ... şi cuvântul. Am ajuns şi la cel de-al şaselea tablou ... un grup de călugări se îndrepta către monastirea pierdută în zare ... monastire ce era cuprinsă flăcări. Un singur călugăr rămase în urmă ... privind oraşul atât de îndepărtat şi în acelaşi timp atât de apropiat. Pe marginea drumului, un măr îşi aţintea ramurile către oraş ... de parcă îi era dor de copiii ce-l uşurau de împovorâtoarea greutate a merelor mari şi roşii, înainte ca acestea să ajungă să putrezească lângă trunchiu-i bătrân. Acum un singur măr mare şi roşu atârna firav de o ramură dezbrăcată de frunze ... restul ... jos ... moarte. Frunzele unui trandafir negru încadrau al şaptelea tablou. Un tânăr sprijinit de tulpina groasă a unui stejar. Chipu-i era ascuns de o perdea albăstruie ţesută de fumul ţigării ce-şi găsise loc între buzele lui. Capu-i plecat părea să-i conducă ochii către trandafirul ce era căzut la picioarele lui. Pe cerul vânăt, şase corbi urmăreau un biet porumbel alb. Tabloul opt ... o tavernă ... acelaşi chip ascuns de fum ... o masă încărcată cu sticle goale ... câteva coli îngălbenite pe care se întrezăreau fire de cuvinte ... o lumină palidă izvorâtă dintr-un bec în jurul căruia roiau fluturi de noapte ... şi fum ... mult fum. Am ajuns la capătul holului ... un ultim tablou pe un perete încărcat de crini albi ... o siluetă a unui bărbat pe o stradă slab luminată de felinare ... case, de o parte şi de alta a străzii, cu ferestre întunecate. El este cu spatele, îndreptându-se către nicăieri ... e noapte şi piatra cubică, umezită de ploaia de peste zi, ce îmbracă strada, străluceşte în lumina stelelor.